productie industriala ue

Bulgaria a înregistrat în iulie cel mai mare avans al producției industriale dintre toate statele UE – Eurostat

În timp ce producţia industrială s-a contractat cu 0,8% în Uniunea Europeană şi cu 2,4% în zona euro, în luna iulie a acestui an comparativ cu luna iulie a anului trecut, Bulgaria a avut cel mai mare avans al producţiei industriale din UE, 17,6%, potrivit cifrelor publicate miercuri de Eurostat, relatează agenția BTA, citată de Agerpres.

Bulgaria a înregistrat în iulie cel mai mare avans al producției industriale dintre toate statele UE - Eurostat
Preţurile producţiei industriale au crescut în octombrie în UE. În România au stagnat

Producţia industrială a crescut mai rapid în România decât în Uniunea Europeană, în septembrie

Irlanda şi România, lideri în UE la creşterea producţiei industriale în iunie

Eurostat: Slovenia şi România, lideri în UE la creşterea producţiei industriale în aprilie

Producţia industrială a crescut mai rapid în România decât în Uniunea Europeană, în martie

România, lider în UE la creşterea producţiei industriale în luna ianuarie

Producţia industrială a crescut mai rapid în România decât în UE în luna august

Eurostat: România, lider în UE la creşterea producţiei industriale în luna mai

Eurostat: România, în rândul statelor membre UE în care preţurile producţiei industriale au crescut în aprilie

România, în rândul statelor membre UE în care preţurile producţiei industriale au crescut în ianuarie

România, în topul ţărilor care au înregistrat în mai cel mai semnificativ declin din UE al producţiei industriale

România, printre statele din UE în care producţia industrială a crescut în noiembrie

România, printre statele din UE în care producţia industrială a crescut în octombrie

România, în rândul statelor membre UE în care preţurile producţiei industriale au scăzut în august

România, în rândul statelor UE în care preţurile producţiei industriale au stagnat în luna iulie

România, locul 5 în UE la creşterea producţiei industriale, în luna ianuarie

Producţia industrială în UE a scăzut cu 1,4. În România, producţia industrială s-a redus cu 2,7%

România a avut cea mai mare creştere a producţiei industriale din UE în luna august

România, locul II în UE la creşterea preţurilor producţiei industriale în mai

Producţia industrială în UE a scăzut cu 0,3% în luna noiembrie

România a avut în august a treia mare scădere a producţiei industriale dintre statele UE