Grupul agro-alimentar Agroland Business System raportează, la nivel consolidat, venituri din exploatare în valoare de 315,7 milioane de lei în 2024, o creștere de 7% față de anul precedent. În 2024, profitul operațional al companiei s-a ridicat la 17 milioane de lei, un avans de 53% comparativ cu 2023, în timp ce rezultatul net a ajuns la 7,7 milioane de lei, o majorare cu 63%.