program inchidere mine

Programul de închidere pentru minele Lupeni şi Lonea urmează să fie prelungit până la finalul anului 2027

Programul de închidere pentru minele Lupeni şi Lonea urmează să fie prelungit de la limita anului 2024 pentru sfârşitul anului 2027, pe fondul condiţiilor tehnice, de mediu şi sociale ale celor două exploatări, potrivit unei Convenţii privind continuitatea activităţii Complexului Energetic Hunedoara încheiate luni între reprezentanţii Ministerului Energiei, cei ai Confederaţiei Sindicale Naţionale Meridian şi Sindicatului Muntele.

Programul de închidere pentru minele Lupeni şi Lonea urmează să fie prelungit până la finalul anului 2027