program prima casa 2015

Prima casă se extinde: Pot intra în program şi cei care vor să treacă de la o garsonieră la un apartament cu 2 sau 3 camere

PRIMA CASA  ‘Pentru programul ‘Prima Casă’ extindem prevederile, astfel încât şi cei care vor să treacă de la o garsonieră la un apartament cu două sau cu trei camere să poată să facă acest lucru. De asemenea, dăm posibilitatea ca autorităţile publice locale să se poată împrumuta din Trezorerie în special pentru cofinanţări şi pentru cheltuieli neeligibile, proiectele pe fonduri europene’, a spus ministrul de Finanţe Darius Vâlcov citat de Agerpres.

Prima casă se extinde: Pot intra în program şi cei care vor să treacă de la o garsonieră la un apartament cu 2 sau 3 camere