qatar

Qatarul anunţă că Israelul şi Hamas ”nu sunt aproape de un acord” privind un armistiţiu în Gaza

Israelul şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas nu sunt aproape de a ajunge la un acord privind un armistiţiu în Fâşia Gaza şi eliberarea ostaticilor, a declarat marţi Majed al-Ansari, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe din Qatar, ţară care mediază negocierile, relatează AFP.

Qatarul anunţă că Israelul şi Hamas ''nu sunt aproape de un acord'' privind un armistiţiu în Gaza
Emirul Qatarului se angajează să investească 10 miliarde de euro în Franţa

Qatarul vrea să-şi majoreze producţia de gaze naturale, în pofida scăderii preţurilor pe plan global

Ungaria este aproape de un acord cu fondul suveran de investiţii din Qatar pentru preluarea Aeroportului din Budapesta

Chinezii de la Sinopec au semnat un acord cu Qatar pentru achiziţia de gaze timp de 27 de ani

Qatar semnează un nou acord pentru a furniza GNL Italiei, majorând aprovizionarea Europei până în 2050

Burduja şi ambasadorul din Qatar au negociat posibilităţi de cooperare în domeniul energetic

Qatar va livra Chinei cantităţi importante de gaze naturale lichefiate, într-un acord pe 27 de ani - Reuters

Qatar va livra Chinei cantităţi importante de gaze naturale lichefiate, într-un acord pe 27 de ani – Reuters

Acord Qatar - Emiratele Arabe Unite pentru restabilirea relaţiilor diplomatice

Acord Qatar – Emiratele Arabe Unite pentru restabilirea relaţiilor diplomatice

Qatarul interzice alimentele care conţin insecte

Ministrul Energiei din Qatar: Gazele ruseşti vor reveni în Europa, pe măsură ce ţările

Ministrul Energiei din Qatar: Gazele ruseşti vor reveni în Europa, pe măsură ce ţările „vor ierta şi uita”

Qatar şi Emiratele Arabe Unite: Lumea va avea nevoie de gaze naturale pentru o lungă perioadă de timp

Vino pe admiral.ro și alegeți favoriții Cupei Mondiale

Turcia, aproape de a obţine finanţare de până la zece miliarde de dolari de la Qatar - Reuters

Turcia, aproape de a obţine finanţare de până la zece miliarde de dolari de la Qatar – Reuters

A început Cupa Mondială la Fotbal din Qatar. Un eveniment controversat, dar așteptat de mulți suporteri ai fotbalului

Qatarul insistă ca FIFA să interzică vânzarea de bere pe stadioane

Putin a discutat cu Emirul Qatarului despre impactul conflictului din Ucraina asupra pieţelor energetice

Criză energetică în Germania: Cancelarul întreprinde vizite oficiale în Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite și Qatar

Acord istoric - Italia va avea acces la gazele din Qatar

Acord istoric – Italia va avea acces la gazele din Qatar

Qatar: 200.000 de pasageri așteptați zilnic în aeroporturi pe durata Cupei Mondiale la fotbal

Qatarul susține că nu va putea să acopere necesarul energetic al UE, în cazul în care Rusia va tăia aprovizionarea cu gaze naturale

Erdogan: Turcia va continua să dezvolte relaţiile cu toate ţările din Golf,

Erdogan: Turcia va continua să dezvolte relaţiile cu toate ţările din Golf, „fără nicio deosebire”

Egipt și Qatar au restabilit relațiile diplomatice după mai bine de trei ani de conflicte

Qatar a restabilit relațiile diplomatice cu Arabia Saudită, Bahrein, Emiratele Arabe Unite și Egipt

Qatar și Dubai au început campaniile de vaccinare împotriva noului coronavirus

Qatarul estimează că va înregistra în 2021 un deficit bugetar de 7,8 miliarde de euro

Qatar a cumpărat 10% din Bursa din Istanbul

Goldman Sachs: Statele emergente ar putea emite anul viitor obligațiuni în valoare de 140 de miliarde de dolari

Kuweit este amenințat să intre în incapacitate de plată începând cu luna noiembrie

Curtea Internaţională de Justiţie a dat dreptate Qatarului într-o dispută cu vecinii săi privind survolarea spațiului aerian

Grecia a decis să suspende zborurilor spre și dinspre Qatar după ce au fost depistate 12 persoane bolnave de coronavirus într-un avion