Transportul, un sector strategic pentru comerțul global și mobilitatea zilnică, se află într-o perioadă de transformare accelerată, marcată de riscuri și oportunități semnificative. Conform celei mai recente analize realizate de Allianz Trade, lider global în asigurarea creditului comercial și analiza riscului sectorial, industria transporturilor este evaluată la un nivel de risc moderat-sensibil, în contextul tensiunilor geopolitice, al reglementărilor de mediu tot mai stricte, al presiunilor generate de costurile de energie fluctuante și al deficitului de forță de muncă.