Românii se declară bine informați legat de ceea ce ar trebui să facă în cazul unui cutremur, însă măsurile concrete de pregătire sunt amânate. 88% spun că știu cum ar trebui să reacționeze, însă numai 44% au discutat în familie și au un plan pentru o astfel de situație, iar 40% au și un kit de prim ajutor, potrivit celei mai recente cercetări sociologice realizate de IRES la solicitarea Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR).