rulaje bvb

Bursa deschide în scădere şedinţa de tranzacţionare de miercuri. Tranzacţii de peste 1,3 milioane lei, în primele 45 de minute

Bursa de la Bucureşti a deschis în scădere şedinţa de tranzacţionare de miercuri, valoarea schimburilor situându-se după aproximativ 45 de minute la 1,313 milioane lei (282.809 euro).

Bursa deschide în scădere şedinţa de tranzacţionare de miercuri. Tranzacţii de peste 1,3 milioane lei, în primele 45 de minute
BVB: Valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a crescut cu peste 31% în această săptămână

BVB: Acţiunile Banca Transilvania, BRD şi OMV Petrom, cele mai tranzacţionate pe segmentul principal, în luna mai

Bursa de la Bucureşti a închis în scădere pe toţi indicatorii şedinţa de tranzacţionare de luni

BET, cel mai înalt nivel din ultimele nouă luni şi jumătate, vineri dimineaţă

Indicele principal al bursei a atins cel mai înalt nivel din ultimele nouă luni

Bursa de Valori Bucureşti a avut cea mai mare creştere din UE în primele două luni, de 9%

BVB a realizat un profit net în creştere cu 89%, anul trecut

Bursa de la Bucureşti deschide în scădere şedinţa de tranzacţionare de vineri. BET, sub 8.000 de puncte

Tănase, BVB: Investiţia la bursă trebuie să devină banală, ca un depozit bancar, pentru populaţie

Anghel, BVB: Dacă bursa ar fi un barometru, putem spune că economia românească a duduit în 2017

BVB: Tranzacţiile cu acţiuni au crescut cu 35% în primele opt luni, la peste un miliard şi jumătate

Nuclearelectrica a oprit reactorul 2 de la Cernavodă

Tranzacţiile cu acţiuni la BVB, în creştere cu aproape 25% în această săptămână - analiză

Tranzacţiile cu acţiuni la BVB, în creştere cu aproape 25% în această săptămână – analiză

Acţiunile Electroargeş, STK Emergent şi Erste Group Bank se depreciau cel mai mult vineri dimineaţă

Bursa închide în creştere şedinţa de tranzacţionare de vineri. Indicii BET şi BET-TR, la maxime istorice

Tranzacţii de 142,4 milioane lei săptămâna aceasta, la BVB

BVB: Valoarea tranzacţiilor a scăzut cu 21% în şedinţa de marţi

Tranzacţiile cu acţiuni, în creştere cu aproape 68% în ultima săptămână din aprilie. Oferta de listare a Digi, în atenţia investitorilor

Primul trimestru din 2017,cel mai bun pentru Bursă din ultimii 6 ani, pe piaţa principală

Valoarea tranzacţiilor cu acţiuni la BVB a urcat cu peste 130% în această săptămână - analiză

Valoarea tranzacţiilor cu acţiuni la BVB a urcat cu peste 130% în această săptămână – analiză

Banca Transilvania, maxim istoric pe bursă; toţi indicii bursieri, în creştere  - analiză

Banca Transilvania, maxim istoric pe bursă; toţi indicii bursieri, în creştere – analiză

Anghel (BVB): Guvernul trebuie să ceară fonduri structurale pentru a oferi bani companiilor care se listează

Tranzacţii de circa 95 milioane de lei săptămâna aceasta la BVB

Bursa de la Bucureşti a închis pe verde ultima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii

Valoarea tranzacţiilor cu acţiuni realizate în această săptămână la BVB a urcat cu peste 141%

Tranzacţiile cu acţiuni au scăzut cu 11,1% în primele opt luni, pe segmentul principal al BVB

Banca Transilvania, Fondul Proprietatea şi Romgaz, cele mai tranzacţionate titluri pe bursă, în mai

Indicele principal al bursei româneşti a consemnat cea mai mare scădere din regiune, în aprilie

BVB: Tranzacţiile cu acţiuni au crescut de 4,3 ori în această săptămână

Tranzacţii de peste 2 miliarde lei pe bursă, în primul trimestru