salarii covid 19

Vești bune de la Guvern pentru toți salariații din România. Vor încasa mai ușor salariile dacă lucrează la firme cu probleme în criza COVID- OUG

Guvernul României intenționează să modifice legislația astfel încât salariații firmelor care ajung în insolvență să își poată recupera mai rapid drepturile cuvenite. Decizia, luată în contextul crizei COVID 19, vizează modificarea legii 200/2006 privind Fondul de Garantare a Creanțelor Salariale, astfel încât actul normativ să vină în completarea măsurilor de sprijin luate prin legea 55/2020. În esență, arată un proiect de OUG aflat în posesia ECONOMICA.NET și intrat deja pe traseul legislativ, Fondul de Garantare a Creanțelor Salariale va putea fi  accesat în condiții simplificate, iar angajatorii vor trebui să acopere sumele suplimentare plătite din această sursă, inclusiv cu dobânzi la zi

Vești bune de la Guvern pentru toți salariații din România. Vor încasa mai ușor salariile dacă lucrează la firme cu probleme în criza COVID- OUG