Cu vânzări în declin atât la nivelul întregului continent cât și în România, marca Dacia încearcă să mențină o stabilitate a prețurilor în ciuda noilor reglementări care impun costuri suplimentare. Frank Marotte, vicepreședinte Dacia având în subordine vânzările, marketingul și operațiunile și Mihai Bordeanu, Managing Director Dacia Brand South Eastern Europe & Country Head Romania, au explicat pentru Economica.net ce impact au noile norme GSR 2 Faza 3 și Euro 7 asupra prețurilor.