sistem salarial bugetari

Ministerul Muncii: În 2022, tot sistemul de salarizare va fi complet echilibrat,cei aflaţi în baza piramidei salariale vor avea creşteri treptate

Ministerul Muncii face precizări, vineri, cu privire la efectele legii privind salarizarea bugetarilor, susţinând că scopul acesteia a fost echilibrarea sistemului bugetar de salarizare, deoarece existau disfuncţionalităţi majore, în sensul că pentru aceleaşi funcţii şi atribuţii funcţionarii din instituţiile statului aveau salarii diferite. Instituţia mai spune că în anul 2022, tot sistemul de salarizare va fi „complet echilibrat”, iar faptul că de la 1 ianuarie salariile foarte mari vor scădea a fost cunoscut încă din momentul dezbaterii legii în Parlament. Printre categoriile profesionale care au reclamat diminuarea salariilor din 1 ianuarie se află şi grefierii, cărora Ministerul Muncii le transmite că este „deschis oricărei discuţii”, cu atât mai mult cu cât „doar grefierii care se regăsesc în structura anumitor Curţi de Apel au anunţat proteste din cauza scăderilor salariale”, scrie News.ro.

Ministerul Muncii: În 2022, tot sistemul de salarizare va fi complet echilibrat,cei aflaţi în baza piramidei salariale vor avea creşteri treptate