siveco

Profitul Siveco s-a diminuat de 35 de ori anul trecut, până la 950.000 de lei

Siveco, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa locală de software, a obţinut anul trecut un profit de 950.000 de lei, de 35 de ori mai mic faţă de anul precedent, când a raportat un câştig net de 33,29 milioane de lei, potrivit datelor raportate de companie la Ministerul de Finanţe.

Profitul Siveco s-a diminuat de 35 de ori anul trecut, până la 950.000 de lei
Dosarul Nuclearelectrica: unul dintre cele două contracte vizate în cazul fostului director Pompiliu Budulan ar fi încheiat cu SIVECO - surse

Dosarul Nuclearelectrica: unul dintre cele două contracte vizate în cazul fostului director Pompiliu Budulan ar fi încheiat cu SIVECO – surse

Siveco: Compania nu se află în niciuna dintre situaţiile de neconformitate referitoare la software neutilizate

Corpul de control al Ministerului Fondurilor Europene a sesizat DNA

Irina Socol, fondatoarea Siveco, condamnată definitiv la doi ani şi jumătate închisoare cu executare. Pedeapsa a scăzut

Un consorţiu de firme condus de SIVECO România va realiza un proiect de 9,4 milioane euro pentru Comisia Europeană

Blocaj în agricultură: softul APIA nu permite plata subvenţiilor pe suprafaţă. Comisia Europeană ar putea bloca banii

Sebastian Ghiţă: Viitorii cinci ani arată bine dacă ne uităm la indicatorii economici de astăzi

Irina Socol, condamnată la trei ani şi şase luni cu executare

Irina Socol, fondatoarea Siveco, trecută din arest preventiv în arest la domiciliu

Patroana Siveco a plătit prejudiciul de 3 milioane de euro în dosarul în care e acuzată de evaziune fiscală

Irina Socol rămâne în arest pentru încă 30 de zile

Președintele companiei Siveco, Irina Socol, arestată pentru 30 de zile

Preşedintele companiei SIVECO, reţinut pentru evaziune fiscală

Percheziţii la Siveco. Procurorii acuză o evaziune fiscală de 3 mil. euro

IT-ul românesc a adus mai mulţi bani decât turismul. Ghiţă: IT-iştii, printre cei mai deştepţi oameni din ţară

Un fost director al Romtelecom şi IBM, vicepreşedinte comercial la SIVECO

Managementul Siveco cumpără 32,5% din acţiunile companiei deţinute de Enterprise Investors şi Intel Capital

Asesoft Technologies  şi Siveco vor furniza Ministerului Educaţiei un sistem informatic de 4,6 mil. euro

Trei oferte pentru extinderea sistemului IT al APIA

Proiectul de eLearning implementat în Kazahstan de Siveco - finalist la European IT& Software Awards

Proiectul de eLearning implementat în Kazahstan de Siveco – finalist la European IT& Software Awards

Siveco este acreditată să furnizeze soluţii informatice în reţeaua dealerilor Dacia şi Renault

Bursa românească rămâne fără bani

Bursa românească rămâne fără bani

Binig, Siveco: Este posibil să ne listăm la bursă, pe termen mediu

Băsescu: Firme româneşti ca Romelectro şi SIVECO, interesate să intre pe piaţa din Turkmenistan

Medicii cu peste 70% prescrieri electronice vor primi bonus 100 de lei pe lună

5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă - 11.05.2012

5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 11.05.2012