sua taiwan

Statele Unite şi Taiwan au încheiat negocierile comerciale în vederea semnării unui acord

Washingtonul a anunţat joi că a încheiat negocierile comerciale cu Taipeiul pentru a consolida legăturile dintre cele două economii, ultimul pas înainte de semnarea unui acord comercial, la mai puţin de un an de la lansarea acestei iniţiative puternic criticată de China, informează AFP.

Statele Unite şi Taiwan au încheiat negocierile comerciale în vederea semnării unui acord