suspendare taxe ue sua

Comisia Europeană cere Washingtonului să-și clarifice poziția privind taxele vamale și propune continuarea negocierilor la nivel de experți

Uniunea Europeană a propus Statelor Unite continuarea discuţiilor asupra taxelor vamale „la nivel de experţi”, în vederea continuării „explorării terenului pentru un acord reciproc avantajos”, dar a solicitat în acelaşi timp Washingtonului să-şi „definească poziţia” pentru aceste negocieri, a declarat marţi purtătorul de cuvânt pentru Comerţ al Comisiei Europene, Olof Gill, relatează agenţia EFE, transmite Agerpres.

Comisia Europeană cere Washingtonului să-și clarifice poziția privind taxele vamale și propune continuarea negocierilor la nivel de experți