Fără să poată impune sau măcar discuta despre nivelul prețurilor stabilite de companii, ASF are totuși atributul de a se asigura de stablitatea financiară a societăților, adică de capacitatea lor...
Încă un semn că piața RCA din România, adică 45% din întreaga piață a asigurărilor, este marcată de o anomalie este acela că al treilea jucător pe acest segment a fost, în primele șase luni din...
De menționat că instanța nu s-a pronunțat asupra fondului deciziilor, motiv pentru care hotărârea face referire doar la punerea în executare a măsurilor, nu la măsuri în sine Autoritatea de...
Demersul ASF a venit după ce senatorul Daniel Zamfir a convocat conducerea Autorității, reprezentanții firmelor de asigurare și pe cei ai transportatorilor și ai unor asociații de consumatori, la...
Așa cum mai scria ECONOMICA.NET , în premieră, c ea mai interesantă propunere a firmelor de asigurare vizează redefinirea noțiunii de despăgubire și eliminarea, de facto, a aceleia de reparație...
Măsura a fost susținută în fața deputaților din Comisia de Industrii de către reprezentanții Biroului Asigurătorilor de Autovehicule (BAAR) și cei ai Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare...
COTAR a început un război pe față cu actuala conducere a ASF, după ce instituția a sugerat Guvernului că suspendarea contractelor RCA pe perioada stării de urgență ar putea aduce prejudicii...
Este incontestabil faptul că domeniul trasporturilor este unul strategic pentru orice țară, iar în cazul României premierul Ludovic Orban chiar a declarat că transportul de mărfuri trebuie ajutat...
Motivul pentru care numărul dosarelor de daună a scăzut atât de abrupt este, evident, politica restrictivă impusă de stat în ceea ce privește deplasarea populației. Altfel spus, izolarea totală...
Tarifele calculate în prezent de societățile de asigurare, în linie cu normele ASF, iau în considerare, în mare, doi indicatori: capacitatea cilindrică a mașinii asigurate și vârsta șoferului pe...
Aceasta, după ce ASF a publicat tarifele de referinţă pentru poliţele RCA. "Tarifele de referinţă, calculate de o companie independentă, confirmă că piaţa RCA se află într-un punct de...
UNTRR atrage atenţia că, în cazul modificării legii, se vor recrea condiţiile dezechilibrelor grave din piaţa RCA şi tarifele vor creşte accentuat pentru toţi deţinătorii celor 8,2 milioane de...
Chiar dacă nu este o tendinţă general, pe anumite categorii de maşini şi clienţi, unii asigurători au modificat în sus tarifele RCA, spun surse din piaţă. Interesant este că majorarea tarifelor...
"Ca urmare a prerogativelor acordate de lege, ASF supraveghează prudențial, cu deosebită atenție, atât piața asigurărilor, piața de capital, cât și piața pensiilor private, fără a tolera derapaje...
'Considerăm că noua lege reprezintă o continuare a reglementărilor neconcurenţiale care, pe termen mediu şi lung, vor avea un efect contrar intenţiilor legiuitorului. Condiţiile de oligopol ale...
'ASF (Autoritatea pentru Supraveghere Financiară - n.r.) ne-a spus că a stabilit tarife maximale, iar concluzia a fost că preţurile nu s-au dus până la maximum, erau substanţial sub acele nivele...
"Liberalizarea pieţei RCA nu va aduce însă majorări masive de preţ, decât individual, în funcţie de risc", a spus Negriţoiu care a adăugat că "preţurile efective din piaţă aplicate la ora actuală...
'Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România a primit o scrisoare de la Comisia Europeană prin care ni se comunică faptul că sesizarea noastră a fost admisă şi se află...
Tinerii cu maşini puternice vor plăti cele mai scumpe poliţe RCA, iar persoanele de 60 de ani, care conduc maşini cu capacitate cilindrică cuprinsă între 1,2 şi 1,4 litri, cele mai mici poliţe....
O primă constatare a autorităţii anti-monopol se referă la avansul pe care sectorul asigurărilor auto l-a avut în ultimii ani, datorat subscrierilor pentru asigurările auto de răspundere civilă,...
Transportatorii rutieri solicită aplicarea imediată a tarifelor de primă RCA maxime care au fost determinate pe baza metodologiei adoptate de Consiliul ASF pe dată de 5 octombrie, după ce în...