Efectele Legii 141 din 2025, care a corectat mai multe inechităţi din finanţarea sistemului asigurărilor sociale de sănătate, în a treia lună de la aplicare: 921 de milioane de lei s-au strâns la FNUASS în august, septembrie, octombrie de la pensionarii cu pensii de peste 3.000 de lei, cărora li se reţine CASS pentru partea de pensie care depăşeşte pragul de 3.000 de lei, arată analiza lunară a Economica.net asupra execuţiei FNUASS. Peste 26 de milioane de lei au adus la FNUASS oamenii care s-au asigurat opţional la sănătate, fie pentru că li s-a eliminat prin lege categoria de coasigurat, în baza căreia au fost asiguraţi la sănătate fără plata CASS, fie pentru că nu au venituri şi s-au asigurat opţional, dar de acum plătesc prima tranşă a CASS datorate chiar la momentul când trimit declaraţia unică la Fisc, potrivit analizei Economica.net.