Legislaţia din România nu este compatibilă în întregime cu tratatul, conform raportului care cuprinde evaluarea sa cu privire la progresele făcute de statele membre din afara zonei euro în...
"Conform datelor statistice, creşterea economică a României este printre cele mai ridicate din Uniunea Europeană. În ultimii 3 ani, creşterea economică medie anuală a fost de 5,3%, în anul 2016...
"România şi-a stabilit un obiectiv clar (de aderare la euro - n. r.) anul 2024. Chiar dacă suntem gata cu anumite cerinţe, totuşi decizia se ia la nivel european. România, în acest sens, are un...
Primul care s-a încumetat să deschidă visul românesc către euro a fost guvernatorul Băncii Nationale a Romaniei (BNR), Mugur Isarescu. El declara în 2005, la un seminar numit "Ziua leului nou", în...
În noiembrie anul trecut, guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, afirma că România ar putea intra în sistemul cursurilor de schimb, o antecameră a zonei euro, în 2024 ,...
Săptămâna viitoare, Consiliul Consultativ pentru adoptarea euro va publica raportul şi calendarul de măsuri privind trecerea României la Zona Euro. Cele trei scenarii propuse prevăd adoptarea euro...
Bulgaria este ultima ţară din fostul bloc socialist care vrea să adere la euro, după ce săptămâna trecută a primit aprobarea Uniunii Europene pentru candidatura sa. Însă ţara vecină a fost nevoită...
Premierul Viorica Dăncilă a declarat, miercuri seară, la Antena 3, că discuţia cu guvernatorul BNR a fost una "relaxată şi constructivă". "A fost o discuţie relaxată, constructivă, pentru un...
'Nu, cu referendumul nu am apucat să discutăm (...) Cu siguranţă, însă, nu se pune problema să avem acum. O să vedem în 2017, 2018, dacă suntem pregătiţi pe partea tehnică, şi va fi o decizie...
Deocamdată Polonia, cea mai mare economie din rândul fostelor state comuniste care au aderat la UE, nu a fixat o dată pentru aderarea la zona euro însă autorităţile de la Varşovia vor să respecte...
Isărescu a afirmat într-un interviu că, prin menţinerea monedei naţionale, România a câştigat flexibilitatea de a ajusta dobânzile, de a controla lichiditatea şi de a permite deprecierea leului...