ulei premiat

Un brand românesc de ulei de măsline se servește în restaurantele grecești. Antreprenorii români care au afacerea vor să se listeze pe Amazon și lucrează la proiectul „made in România”

O familie de antreprenori români și-au folosit experiența și relațiile dezvoltate în calitate de consultanți pentru atragerea fondurilor europene pentru a crea cel mai premiat brand românesc de ulei de măsline. Eliada, marca în care au investit aproximativ 300.000 de euro, a câștigat numai anul acesta cinci medalii la două competiții internaționale dedicate uleiului de măsline și se pregătește să cucerească lumea prin listarea pe Amazon. Compania românească își vinde deja uleiul grecilor, iar pentru anul viitor nu exclude posibilitatea producției locale.

Un brand românesc de ulei de măsline se servește în restaurantele grecești. Antreprenorii români care au afacerea vor să se listeze pe Amazon și lucrează la proiectul