umilinte spitale publice

Pacienţii vor putea semnala, anonim, abuzurile la care au fost supuşi în spitale

Din februarie 2015, toate spitalele publice vor fi obligate să pună la dispoziţia pacienţilor chestionare – în format fizic şi electronic – prin care aceştia să evalueze, anonim, la externare, cât de mulţumiţi au fost de actul medical şi de personalul medicosanitar care i-a tratat. Sesizările privind eventuale abuzuri vor fi analizate de către consiliile etice ale spitalelor, care vor avea, obligatoriu, în componenţă câte un reprezentant al asociaţiilor de pacienţi. Cum de eficient va fi acest sistem în controlul abuzurilor din spitale?

Pacienţii vor putea semnala, anonim, abuzurile la care au fost supuşi în spitale