vanzare directa rafo

Începerea negocierilor pentru vânzarea Rafo Oneşti, aşteptată pe 15 aprilie 2019. Pronunţarea falimentului a fost amânată până pe 16 mai

Potrivit declaraţiilor Casei de Insolvenţă Transilvania (CITR), administratorul special al companiei, Rafo Oneşti va fi vândută prin negociere directă. Termenul pentru depunerea documentaţiei este de 15 aprilie, iar preţul de pornire de 44,625 milioane de dolari. Majoritatea investitorilor interesaţi sunt externi, conform declaraţiilor companiei. Aceasta a alăturat documentaţiei prezentate investitorilor potenţiali şi raportul Conpet, distribuitorul tradiţional al produselor Rafo Oneşti, care arată necesarul investiţiilor în timp şi bani pentru repornirea instalaţiilor. Din acest motiv, Tribunalul Bacău a amânat pentru 16 mai data deciziei de intrare (sau nu) în faliment a rafinăriei.

Începerea negocierilor pentru vânzarea Rafo Oneşti, aşteptată pe 15 aprilie 2019. Pronunţarea falimentului a fost amânată până pe 16 mai