vasile marica

Sindicaliştii din Finanţe, după 5 ore de negocieri: Avem susţinerea ministrului de Finanţe pentru legea salarizării, dar Parlamentul e suveran

Vasile Marica, preşedintele sindicatului Sed Lex, a declarat miercuri, după aproximativ cinci ore de discuţii la Ministerul de Finanţe, că sindicaliştii au susţinerea ministrului privind legea salarizării unitare şi obţinerea unor salarii mai mari, însă „Parlamentul este suveran”, urmând să îşi prezinte punctul de vedere în Legislativ. Liderul sindical nu a putut spune dacă protestele se vor încheia, potrivit News.ro.

Sindicaliştii din Finanţe, după 5 ore de negocieri: Avem susţinerea ministrului de Finanţe pentru legea salarizării, dar Parlamentul e suveran