Taipeiul anunță că a detectat 21 de avioane militare chineze în jurul Insulei Taiwan

Douăzeci şi unu de avioane militare chineze au fost detectate în jurul Insulei Taiwan începând cu ora locală 8.15 (0.15 GMT), a anunţat sâmbătă Ministerul Apărării de la Taipei, cu o lună înainte de învestirea preşedintelui ales Lai Ching-te, informează France Presse, transmite Agerpres.
AGERPRES - S, 20 apr. 2024, 10:15
Taipeiul anunță că a detectat 21 de avioane militare chineze în jurul Insulei Taiwan

„Şaptesprezece avioane (din douăzeci şi unu) au traversat linia mediană” a Strâmtorii Taiwan, a declarat ministerul într-un comunicat, făcând referire la o demarcaţie neoficială între China şi Taiwan pe care prima nu o recunoaşte.

Forţele armate taiwaneze „observă aceste activităţi folosind sisteme de supraveghere şi au desfăşurat mijloace adecvate pentru a reacţiona în consecinţă”, adaugă comunicatul.

Taiwanul este o insulă autonomă pe care Beijingul o revendică ca parte a teritoriului său şi pe care doreşte să o ia într-o zi, cu forţa dacă este necesar, aminteşte AFP.

Creşterea incursiunilor aparatelor chineze se înscrie în ceea ce experţii numesc strategia „zonei gri”, adică acţiuni de intimidare care nu merg atât de departe până la acte de război propriu-zise.

Aceste acţiuni s-au intensificat de la alegerea în 2016 a preşedintei Tsai Ing-wen, care consideră că Taiwanul este de facto „deja independent”, o linie roşie pentru Beijing.

Dna Tsai urmează să cedeze locul la 20 mai actualului vicepreşedinte, Lai Ching-te, un membru al Partidului Democrat Progresist (DPP), la fel ca ea. Câştigător al alegerilor prezidenţiale din 13 ianuarie, el este de asemenea adeptul unei linii de fermitate în faţa Beijingului.

Sursa foto: Flickr

Te-ar mai putea interesa și
Șeful ENGIE România avertizează că liberalizarea prețurilor la gaze pentru populație va dubla factura
Șeful ENGIE România avertizează că liberalizarea prețurilor la gaze pentru populație va dubla factura
Nicolas Richard, CEO ENGIE Romania, cel mai mare furnizor de gaze pentru clienții casnici, avertizează că, la ce prețuri sunt acum pe piețe, o liberalizare a prețui pentru clienții casnici va......
Săptămână de foc pentru marile bănci americane. Rezultatele giganţilor financiari sunt aşteptate cu emoţii mari pentru speranţele de redresare ale sectorului financiar (analiză eToro)
Săptămână de foc pentru marile bănci americane. Rezultatele giganţilor financiari sunt aşteptate cu emoţii mari pentru ...
Marile bănci intră în centrul atenţiei săptămâna aceasta pentru a-şi prezenta cele mai recente rezultate financiare, ...
Călin Georgescu, plasat în arest la domiciliu. DIICOT va contesta decizia
Călin Georgescu, plasat în arest la domiciliu. DIICOT va contesta decizia
Tribunalul Bucureşti a admis marţi cererea depusă de Călin Georgescu de înlocuire a arestului preventiv cu o măsură ...
Noi şocuri asupra preţurilor din România. Ce pericole pun presiune pe inflaţie – Codîrlaşu, CFA
Noi şocuri asupra preţurilor din România. Ce pericole pun presiune pe inflaţie – Codîrlaşu, CFA
Creşterea preţurilor la energia electrică, petrol şi gaze naturale continuă să pună presiune asupra inflaţiei, iar ...