Taiwanul a organizat primul exerciţiu militar pe cel mai mare aeroport, simulând un atac chinez

Taiwanul a organizat miercuri primul exerciţiu militar pe aeroportul internaţional Taoyuan, în care a fost simulat un atac al forţelor chineze şi traficul aerian comercial a fost întrerupt pentru scurt timp, transmite AFP.
AGERPRES - mie, 26 iul. 2023, 12:46
Taiwanul a organizat primul exerciţiu militar pe cel mai mare aeroport, simulând un atac chinez

Exerciţiul se înscrie în cadrul săptămânii marilor manevre anuale ‘Han Kuang’ (Glorie Han), care în 2023 includ şi protejarea aeroporturilor civile, şi este primul de acest tip organizat pe cel mai mare aeroport din Taiwan, inaugurat în 1979.

Traficul aerian a fost întrerupt pentru 30 de minute, timp în care zeci de soldaţi au combătut ‘inamici’ sosiţi în elicoptere de atac pe pista aeroportului.

Poliţia aeroportuară şi pompierii au luat de asemenea parte la operaţiune, care, potrivit guvernului, vizează să combine forţele militare şi civile pentru protejarea infrastructurilor critice.

‘Trebuie să pornim de la conceptul de ”apărare a ansamblului societăţii”, să integrăm şi să utilizăm resursele armatei, ale guvernului central, guvernelor locale şi sectoarelor civile, şi să coordonăm toate unităţile pentru ca ele să lucreze împreună’, a declarat preşedinta taiwaneză Tsai Ing-wen, asistând la un exerciţiu la o rafinărie de petrol din Taoyuan.

Potrivit expertului militar Alexander Huang de la Universitatea Tamkang din Taipei, Taiwanul se inspiră din invazia rusă în Ucraina.

‘Ocuparea aeroportului unui adversar este esenţială pentru a trimite un mare număr de forţe de asalt pe cale aeriană în cadrul unei operaţiuni de invazie’, a declarat el pentru AFP.

‘Pe lângă familiarizarea forţelor noastre cu comanda şi controlul, acest exerciţiu le poate de asemenea semnala inamicilor potenţiali că ne pregătim pentru o asemenea eventualitate’, a adăugat el.

Taiwanul organizează frecvent manevre militare într-un context de presiuni militare şi politice în creştere din partea Beijingului.

Incursiunile unor avioane de luptă chineze în zona de apărare aeriană taiwaneză au devenit mai frecvente după accederea la putere a lui Tsai în 2016, care respinge revendicările de suveranitate ale Beijingului asupra insulei.

Te-ar mai putea interesa și
N-a durat decât o zi. Trump renunță la ideea de a introduce o taxă pentru traversarea Strâmtorii Ormuz și vine cu alta, în urma discuțiilor cu statele din zona Golfului
N-a durat decât o zi. Trump renunță la ideea de a introduce o taxă pentru traversarea Strâmtorii Ormuz și vine cu alta, ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat marţi, pe reţeaua sa Truth Social, că renunţă la ideea, făcută publică luni, de a taxa cu 20% din valoarea încărcăturii toate navele care......
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a sărit de 213 milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a sărit de 213 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la ...
Uber este foarte aproape de a prelua platforma de livrări Delivery Hero – surse Bloomberg
Uber este foarte aproape de a prelua platforma de livrări Delivery Hero – surse Bloomberg
Firma americană Uber Technologies este în negocieri avansate pentru a achiziţiona platforma de livrări Delivery Hero, ...
Lia Olguţa Vasilescu: Prin aplicarea noii legi a salarizării, statul român va pierde dublu anual faţă de cât câştigă din PNRR
Lia Olguţa Vasilescu: Prin aplicarea noii legi a salarizării, statul român va pierde dublu anual faţă de cât câştigă ...
Primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu (PSD), fost ministru al Muncii, susţine că prin aplicarea noii legi ...