Taiwanul deschide o linie de credit de 1 miliard de dolari pentru susținerea Lituaniei, țară afectată de un conflict economic și diplomatic cu China

Taiwanul a anunţat marţi că va deschide o linie de credit de un miliard de dolari pentru a susţine comerţul cu Lituania, unde companiile sunt afectate de un conflict cu China privind relaţiile sale diplomatice cu Taipei, relatează AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - mar, 11 ian. 2022, 19:28
Taiwanul deschide o linie de credit de 1 miliard de dolari pentru susținerea Lituaniei, țară afectată de un conflict economic și diplomatic cu China

Lituania a permis Taiwanului să deschidă o reprezentanţă diplomatică la Vilnius în noiembrie. Această decizie a provocat furia Chinei, care nu recunoaşte statutul de stat al insulei pe care o consideră una dintre provinciile sale.

Ca retorsiune, China a limitat legăturile diplomatice şi comerciale cu ţara europeană şi liderii de companii, iar responsabili lituanieni afirmă că Beijingul blochează importurile provenind din micul stat baltic.

Săptămâna trecută, Taiwanul a anunţat lansarea unui fond de 200 de milioane de dolari (176 de milioane de euro) pentru a investi în Ucraina.

De această dată, Taipeiul anunţă o linie de credit de un miliard de dolari.

Citește și: Taiwanul va înființa un fond de 200 de milioane de dolari prin care să facă investiții în Lituania, după disputa apărută între acestă țară și China

Aceste fonduri vor fi „disponibile pentru orice proiect care poate fi benefic pentru dezvoltarea industrială între Taiwan şi Lituania”, a declarat ministrul taiwanez al Consiliului naţional de dezvoltare, Kung Ming-hsin.

El a subliniat că Taiwanul „va face tot posibilul” pentru a susţine companiile lituaniene afectate de conflictul cu Beijingul.

În cadrul unei conferinţe de presă comune cu ministrul lituanian al economiei, Ausrine Armonaite, Kung a precizat că fondurile vor fi orientate cu prioritate spre sectoarele semiconductorilor, laserelor şi sateliţilor.

Potrivit lui Ausrine Armonaite, experţii lituanieni şi taiwanezi din industria de semiconductori se vor întâlni în curând. „Cred că va fi o mare oportunitate pentru companiile lituaniene şi taiwaneze”, a declarat ea.

Lituania intenţionează să-şi deschidă propriul birou comercial în Taiwan în 2022.

Sursa foto: AFP

Te-ar mai putea interesa și
Cum îți înființezi un PFA în 2026. Ce acte, condiții, coduri CAEN și ce alte documente trebuie să verifici înainte să începi activitatea – avocați
Cum îți înființezi un PFA în 2026. Ce acte, condiții, coduri CAEN și ce alte documente trebuie să verifici înainte ...
Este esențial să se verifice dacă un PFA a fost înființat corect și în concordanță cu activitățile care urmează să fie desfășurate efectiv. Indiferent dacă activitatea PFA-ului se......
ONRC: Peste 94.000 de persoane fizice şi juridice, înmatriculate în primele opt luni din 2026
ONRC: Peste 94.000 de persoane fizice şi juridice, înmatriculate în primele opt luni din 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice şi juridice a scăzut în primele opt luni din 2026 cu 2,09% comparativ cu ...
Europa va avea cea mai mică producție de zahăr din ultimii 9 ani. Cum se descurcă România
Europa va avea cea mai mică producție de zahăr din ultimii 9 ani. Cum se descurcă România
România este una dintre puținele țări care va produce mai mult zahăr anul acesta față de anul trecut, pe fondul creșterii ...
Cel puţin 12 morţi şi sute de răniţi într-un atac al rebelilor Houthi asupra aeroportului din Riad, capitala Arabiei Saudite
Cel puţin 12 morţi şi sute de răniţi într-un atac al rebelilor Houthi asupra aeroportului din Riad, capitala Arabiei ...
Cel puţin 12 persoane au fost ucise şi peste 309 rănite sâmbătă într-un atac al rebelilor pro-iranieni Houthi din ...