Tănase (Greenpeace): Includerea gazului fosil şi a energiei nucleare în taxonomia UE transmite un mesaj fundamental greşit în România

Includerea gazului fosil şi a energiei nucleare în taxonomia UE transmite un mesaj fundamental greşit în România, mai ales în contextul în care ţara are în plan dezvoltarea de noi capacităţi pe gaz şi nuclear, consideră Alin Tănase, responsabil de campanii pentru climă şi energie la Greenpeace România.
AGERPRES - lun, 19 sept. 2022, 12:01
Tănase (Greenpeace): Includerea gazului fosil şi a energiei nucleare în taxonomia UE transmite un mesaj fundamental greşit în România

„Includerea gazului fosil şi a energiei nucleare în taxonomia UE transmite un mesaj fundamental greşit în România, mai ales în contextul în care ţara noastră are în plan dezvoltarea de noi capacităţi pe gaz şi nuclear. Aceste noi investiţii nu pot fi considerate verzi şi sustenabile şi ne vor îndepărta şi mai mult de la atingerea obiectivelor climatice asumate prin Acordul climatic de la Paris. Pentru a proteja clima şi pentru a deveni cu adevărat independentă energetic, România trebuie să renunţe la soluţiile false şi să se concentreze pe accelerarea investiţiilor în sursele regenerabile de energie şi măsuri de eficienţă energetică „, a precizat Alin Tănase, responsabil de campanii pentru climă şi energie la Greenpeace România, într-un copmunicat transmis Agerpres.

Organizaţia de mediu a anunţat demararea demersurilor legale împotriva Comisiei Europene (CE), în contextul includerii gazului şi a energiei nucleare pe lista de investiţii sustenabile.

„Opt birouri Greenpeace încep demersurile legale împotriva Comisiei Europene în contextul includerii gazului şi a energiei nucleare în taxonomia UE, adică în lista de investiţii sustenabile. În ianuarie 2022, Comisia Europeană a decis să adauge aceste tehnologii poluatoare în taxonomie, iar în iulie, Parlamentul European a eşuat în a aduna suficiente voturi pentru a bloca acest plan, în ciuda opoziţiei din partea cetăţenilor UE, experţilor climatici, instituţiilor financiare şi organizaţiilor de mediu. Pe 8 septembrie, Greenpeace Germania, Franţa, Spania, Italia, Belgia, Luxemburg, Europa Centrală şi de Est (din care face parte şi Greenpeace România) şi Greenpeace European Unit au transmis o cerere formală Comisiei, pentru revizuire internă. Greenpeace susţine că includerea gazului fosil şi a energiei nucleare în taxonomia UE contravine regulamentului taxonomiei, Legii Climatice Europene şi obligaţiilor UE derivate din Acordul climatic de la Paris din 2015”, se arată într-un comunicat de presă al Greenpeace, transmis luni AGERPRES.

În viziunea experţilor de mediu, forul european poate să revizuiască şi să răspundă argumentelor Greenpeace până în februarie, anul viitor, în caz contrar organizaţia va înainta cazul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE).

„Această falsă etichetă verde este incompatibilă cu legile UE de mediu şi climatice. Gazul este una dintre principalele cauze ale haosului climatic şi economic, iar în ceea ce priveşte problema deşeurilor radioactive nu există încă o soluţie, riscul accidentelor nucleare fiind prea mare pentru a fi ignorat. Mai mult, în această iarnă ne vom confrunta cu o criză energetică, iar cetăţenii vor întâmpina dificultăţi cu plata facturilor la energie. E inacceptabil faptul că aceiaşi oameni care au cauzat criza climatică şi criza energetică sunt acum cei care profită de pe urma lor, în timp ce oamenii suferă. Comisia Europeană joacă şi ea un rol şi şi-a murdărit mâinile clasificând gazul şi energia nucleară drept verzi. Greenwashingul sectorului gazului fosil şi energiei nucleare a fost motivat politic de la bun început, dar asta nu va ajuta Comisia Europeană în proces”, susţine Ariadna Rodrigo, responsabil de campanii Greenpeace EU pentru investiţii financiare sustenabile.

Greenpeace subliniază faptul că, în prezent, gazul este cel mai mare emiţător din sectorul energetic din Europa, iar Agenţia Internaţională pentru Energie (AIE) a avertizat că noi centrale pe gaz vor face de neatins obiectivele climatice asumate prin Acordul de la Paris.

Activiştii de mediu apreciază că energia nucleară produce deşeuri radioactive periculoase şi utilizează cantităţi uriaşe de apă proaspătă, cu un impact negativ devastator asupra biodiversităţii şi naturii. „Mai mult, durata de construcţie nerezonabil de lungă (între 10 şi 15 ani) şi costurile din ce în ce mai mari asociate cu centralele nucleare dovedesc de ce nu putem considera energia nucleară drept o soluţie viabilă la criza climatică”, notează sursa citată.

Greenpeace este o organizaţie internaţională independentă, prezentă în peste 50 de ţări. Organizaţia nu acceptă donaţii de la guverne, partide politice sau companii, ci se bazează pe contribuţii mai ales de la persoane fizice.

Te-ar mai putea interesa și
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria nu va opri de la zbor avioanele MiG-29 până în 2028, a afirmat vineri ministrul interimar al Apărării, Atanas Zaprianov, relatează agenția bulgară de presă BTA, citată de Agerpres....
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de rachete Patriot
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de ...
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, ...
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina în timpul unor posibile negocieri de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina în timpul unor posibile negocieri de pace
Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Moscova nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar ...
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan Motor, al treilea mare producător auto nipon, a redus cu 14,5% estimarea privind profitul anual, citând vânzările ...