Tanczos Barna: Cred că este nevoie de prelungirea măsurii privind plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază. Traversăm o perioadă de risc inflaţionist major

20 05. 2026
supermarket 8765434567

„La ultima prelungire, înainte de hotărârea luată de Guvern, am avut o consultare personală cu marile lanţuri comerciale, cu conducătorii acestor lanţuri comerciale. Economist fiind, ştiu că intervenţiile în piaţă nu sunt dorite, nu sunt lucruri normale într-o economie de piaţă, dar traversăm o perioadă de risc inflaţionist major. Traversăm o perioadă în care puterea de cumpărare a scăzut foarte mult şi cred că această măsură a ajutat la echilibrarea costurilor în coşul minim, pentru că nu vorbim de toate produsele de pe o paletă de, nu ştiu, lactate. Vorbim de câteva produse care pot face parte din coşul minim şi sprijinul vine către cei care se focusează pe alimentele cu preţ reglementat.

Asta înseamnă intervenţia în piaţă: preţ reglementat pentru a minimiza la nivelul gospodăriei, la nivelul familiei impactul inflaţiei. Cred că este nevoie de prelungire în momentul de faţă, eu cred că este nevoie de o prelungire”, a declarat, miercuri, Tanczos Barna, într-o conferinţă de presă.

Întrebat ce se va întâmpla în cazul în care nu vom avea Guvern până la 30 iunie, şeful interimar de la Agricultură a răspuns: „Nu iau calcul acest scenariu. Până la sfârşitul lunii iunie trebuie să avem un guvern. Acum poate să dureze şi criza politică cât durează, dar totuşi au toate o limită”.