Update: Tanczos Barna: În construcţia pentru bugetul pe 2025 nu punem nicio modificare, nici pe TVA, nici pe impozitul pe muncă. Necesarul de finanțare pentru un deficit de 7% este de 231 de miliarde de lei

Construcţia bugetului pentru acest an nu ia în calcul nici modificarea TVA nici a impozitării muncii, a transmis, luni, ministrul Finanţelor, Tanczos Barna.
AGERPRES - lun, 13 ian. 2025, 17:01
Update: Tanczos Barna: În construcţia pentru bugetul pe 2025 nu punem nicio modificare, nici pe TVA, nici pe impozitul pe muncă. Necesarul de finanțare pentru un deficit de 7% este de 231 de miliarde de lei

„În construcţia pentru 2025 nu punem nicio modificare, nici pe TVA, nici pe impozitul pe muncă”, a spus ministrul la Digi 24. relatează Agerpres.

El a subliniat că anul trecut Banca Mondială a prezentat mai multe scenarii pentru România, a pus mai multe variante pe masă, însă Guvernul nu va majora TVA.

„Nu se majorează TVA. Nu s-a discutat majorarea TVA. Nu se calculează bugetul în funcţie de majorarea TVA. Nu discutăm în momentul de faţă altceva decât de aprobarea bugetului, care se face fără majorarea TVA”, a punctat Tanczos Barna.

Totodată, el a precizat că nu se discută modificarea impozitării muncii, iar în construcţia bugetului nu este luată în calcul nicio modificare a structurii actuale.

Ministrul a mai semnalat că „obiectivul pentru 2025, primordial” este să poată fi plătite pensiile şi salariile la nivelul anului 2024.

„Acesta a fost obiectivul şi în momentul în care s-a luat decizia neindexării acestor pensii şi salarii în 2025, pentru a pune în siguranţă plata la nivelul actual”, a precizat Tanczos Barna.

 

Necesarul de finanțare a deficitului

Tanczos Barna a mai precizat că România are nevoie, pentru a asigura un deficit de 7%, de un necesar de finanţare de circa 231 de miliarde de lei, sumă ce va fi asigurată atât de pe pieţe externe, cât şi de pe cele interne.

„Necesarul de finanţare pentru a asigura un deficit de 7%, în condiţiile în care veniturile cresc odată cu creşterea economică şi cu o încasare mai bună, o colectare mai bună, este undeva la 230-231 miliarde lei, sumă care va fi asigurată atât de pe pieţele externe cât şi de pe pieţele interne”, a spus Tanczos Barna la Digi 24.

Acesta a vorbit şi despre titlurile de stat Tezaur şi Fidelis, subliniind că sunt o soluţie bună de economisire pentru toţi cetăţenii.

„Le recomand tuturor românilor să se intereseze, pentru că reprezintă o investiţie sigură, cu o dobândă mai mare decât dobânzile obişnuite, o dobândă neimpozitată. Şi statul român este interesat ca aceste dobânzi să nu plece la alte companii, să nu plece în afara ţării, ci să ajungă în buzunarele românilor”, a precizat ministrul Finanţelor.

Pe de altă parte, el a afirmat că anul acesta se aşteaptă şi la o reducere de cel puţin 5% a cheltuielilor la nivelul ordonatorilor principali de credite.

„Sunt convins că fiecare manager, fiecare ordonator principal de credite şi fiecare ministru are suficiente pârghii ca să reducă cu cel puţin 5% costurile de personal în anul 2025, per ansamblu. Cu siguranţă, vor fi situaţii în care într-o instituţie se fac reduceri cu 20%, în alte instituţii cu 3-4%, dar pe ansamblu sunt convins că toate ministerele pot reduce cheltuielile de personal cu cel puţin 5%, dacă nu din altceva, din plecările naturale şi neangajări de personal, în felul acesta degrevând bugetul de personal.(…) Aşteptarea mea e ca un procent de cel puţin 5% să însemne reducerile de cheltuieli la nivelul ordonatorilor principali de credite”, a punctat Tanczos Barna.

 

Te-ar mai putea interesa și
Contructorii auto din China critică vehement Actul privind Acceleratorul Industrial al UE, care ar urma să stimuleze producția de tehnologii nepoluante din blocul comunitar
Contructorii auto din China critică vehement Actul privind Acceleratorul Industrial al UE, care ar urma să stimuleze producția ...
Asociaţia Producătorilor Auto din China (CAAM) şi-a exprimat "îngrijorarea serioasă, nemulţumirea puternică şi opoziţia fermă" faţă de Actul privind Acceleratorul Industrial (IAA) al......
Hidroelectrica începe plata dividendelor pentru anul 2025. Ce trebuie să știe și să facă acționarii
Hidroelectrica începe plata dividendelor pentru anul 2025. Ce trebuie să știe și să facă acționarii
Societatea Hidroelectrica a anunțat astăzi acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, în conformitate ...
AAC: Suspendarea tarifelor vamale la îngrăşăminte este un pas necesar, dar insuficient. Pentru mulți fermieri europeni acest sprijin vine prea târziu
AAC: Suspendarea tarifelor vamale la îngrăşăminte este un pas necesar, dar insuficient. Pentru mulți fermieri europeni ...
Suspendarea tarifelor vamale la îngrăşăminte este un pas necesar, dar insuficient, iar pentru foarte mulţi fermieri ...
IT Genetics raportează pierderi pentru trimestrul I din 2026, în contextul extinderii sale în Europa
IT Genetics raportează pierderi pentru trimestrul I din 2026, în contextul extinderii sale în Europa
IT Genetics S.A. (BVB: ITG), companie românească de tehnologie specializată în soluții de automatizare digitală și ...