Târgul de Crăciun din Parcul Drumul Taberei se deschide pe 25 noiembrie

Târgul de Crăciun din Parcul Drumul Taberei se deschide pe 25 noiembrie, cu un concert, a anunţat, vineri, primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, potrivit căruia evenimentul conceput de Untold Universe va fi unul pe care şi-l doreşte la standardele celor cu tradiţie din străinătate.
AGERPRES - vin, 18 nov. 2022, 14:44
Târgul de Crăciun din Parcul Drumul Taberei se deschide pe 25 noiembrie

„Ceea ce ne-am propus în acest an, probabil, este o premieră pentru România. Ne-am propus să facem un târg de Crăciun la un standard foarte înalt şi care să nu ne coste nimic pe noi ca Primărie. (…) Este un proiect ce se autofinanţează, (…) va fi un târg de Crăciun pe care ni-l dorim la nişte standarde precum cele de tradiţie din afară”, a afirmat Ciucu, într-o conferinţă de presă.

El a precizat că a doua ediţie a „West Side Christmas Market” se va desfăşura în perimetrul lacului din Parcul Drumul Taberei, care este secat.

La rândul său, Edy Chereji, cofondator Untold Universe, a informat că peste 70 de comercianţi vor fi prezenţi la târg în zona de mâncare, băuturi, decoraţiuni.

„De asemenea, vor fi activităţi de divertisment, începând cu roata carusel, (…) spectacole în care să-i implicăm în special pe cei mici. Decoraţiunile pe care o să le avem în perimetrul târgului nostru vor fi unele spectaculoase. Vom avea (…) cea mai mare perdea de lumini din România”, a afirmat Chereji.

El a menţionat că echipa de creaţie a Untold Universe a conceput o poveste prin care încearcă să prezinte cum se organizează un târg de Crăciun, printre personaje numărându-se patru elfi.

Edy Chereji a estimat că bugetul târgului este de aproximativ 1 milion de euro.

Potrivit acestuia, târgul va fi deschis, zilnic, până la ora 22,00, în timpul săptămânii, iar pe 30 noiembrie, 1 decembrie şi în weekend până la ora 23,00. Accesul va fi gratuit.

Pentru instalaţiile luminoase sunt implementate soluţii pentru un consum cât mai mic de tip led, iar în fiecare seară, după încheierea programului târgului, se vor stinge luminile în perimetrul acestuia.

Primarul Ciprian Ciucu a precizat că şi autoritatea locală va stinge luminile decorative din parc la miezul fiecărei nopţi şi le va reaprinde ziua următoare, când va fi întuneric. El a adăugat că, pe fondul crizei energetice, autoritatea locală va decora cu luminiţe de Crăciun doar parcurile din sector.

„West Side Christmas Market” va fi deschis până pe 27 decembrie.

Te-ar mai putea interesa și
Autoritățile norvegiene recuperează obiecte de pe o navă scufundată în secolul XVIII, printre care porțelanuri chinezești, cupe și candelabre
Autoritățile norvegiene recuperează obiecte de pe o navă scufundată în secolul XVIII, printre care porțelanuri chinezești, ...
Arheologii au recuperat o colecţie de porţelanuri chinezeşti şi obiecte de provenienţă europeană de pe o epavă din secolul al XVIII-lea descoperită recent în apele din largul coastelor......
Asociaţia Forumul Judecătorilor cere menținerea salariilor magistraților și avertizează că diminuarea veniturilor ar putea duce la plecări masive din sistem
Asociaţia Forumul Judecătorilor cere menținerea salariilor magistraților și avertizează că diminuarea veniturilor ...
Asociaţia Forumul Judecătorilor din România solicită menţinerea nivelului actual al veniturilor magistraţilor în viitoarea ...
ANM: Zăpada va continua să se topească accelerat în masivele Făgăraș și Bucegi, la peste 2.000 de metri. Strat de zăpadă de 90 cm la Vârful Omu
ANM: Zăpada va continua să se topească accelerat în masivele Făgăraș și Bucegi, la peste 2.000 de metri. Strat de ...
Stratul de zăpadă va continua să se topească accelerat în masivele Făgăraş şi Bucegi, la peste 2.000 de metri, pe ...
Prețul spot al energiei electrice a crescut semnificativ în România în luna mai
Prețul spot al energiei electrice a crescut semnificativ în România în luna mai
Prețul mediu al pieței spot de energie electrică de la București a crescut semnificativ în luna mai, pe fondul crizei ...