Târgul Imobiliar Naţional aduce în atenţia bucureştenilor peste 100 de ansambluri rezidenţiale

Economica.net
24 10. 2013
property-advice_77571400

Ajuns la a XXIII-a ediţie, tIMOn aduce un număr record de oferte exclusive, peste 1.000 de unităţi din 35 de proiecte fiind promovate cu caracter exclusiv în cele patru zile ale evenimentului. Cei care vor să cumpere o locuinţă pot găsi oferta a peste 100 de ansambluri rezidenţiale, în jur de 4.000 de locuinţe, atât în zone centrale cât şi semicentrale şi periferice, acoperind toate categoriile de preţ şi nevoi.

Cel mai mic preţ din târg este de 9.600 euro plus TVA pentru o casa de la SiProTrading, iar cel mai mare, 1,612 milioane de euro plus TVA pentru un penthouse de şase camere în ansamblul Alia.

O altă premieră la tIMOn este oferta de locuinţe prezentată de Agenţia Naţionale pentru Locuinţe (ANL).

Numărul companiilor participante la ediţia de toamnă a târgului depăşeşte 100, din care mai mult de 20 sunt participări exclusive.

Timp de patru zile vizitatorii se vor bucura de promoţiile oferite de companiile expozante, de discounturile suplimentare oferite doar pe perioada târgului şi de asemenea vor putea compara în timp real ofertele imobiliare ale toamnei pentru a-şi putea alege o locuinţă pe măsura bugetului.

Programul de vizitare a tIMOn este de joi până sâmbătă, între orele 10.00 şi 20.00 şi duminică între 10.00 şi 16.00