Târgurile de Crăciun organizate de PMB la București au atras peste 1,5 milioane de vizitatori

30 12. 2025
Târgul de Crăciun de la Sibiu 2

„Capitala României este unul dintre cele mai atractive oraşe din Europa, în perioada sărbătorilor de iarnă. O demonstrează numărul mare de vizitatori ai târgurilor de Crăciun organizate de PMB, prin CREART (Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti): peste 1,5 milioane de oameni. Conform estimărilor, o treime dintre ei au fost turişti”, informează marţi Primăria Capitalei.

Târgul de Crăciun din Piaţa Constituţiei

Ajuns la cea de a 18-a ediţie, acest târg a avut loc în perioada 29 noiembrie – 28 decembrie şi a fost evenimentul oficial al Capitalei, punctul central al distracţiei. Aici, seară de seară, au cântat trupe mari şi artişti celebri, de la Smiley, Theo Rose, Connect-R, Lora, Iuliana Beregoi, Voltaj, Iris, Vunk, Direcţia 5, până la Nicu Alifantis, Ştefan Hruşcă sau Horia Brenciu.

Bucharest Downtown Christmas Market, în Piaţa Universităţii

Organizat în parteneriat cu Food Truck Festival, târgul de la KM 0 a devenit, în decembrie, un spaţiu alternativ de socializare şi petrecere a timpului liber. Aici au fost 15 food truck-uri cu preparate internaţionale, instalaţii luminoase, carusel şi program muzical.

Bucharest Opera Christmas Market

Organizat în perioada 6 – 28 decembrie pe esplanada Operei Naţionale Bucureşti, acest târg de Crăciun a oferit vizitatorilor seri în care muzica, scenografia, decorurile rafinate s-au îmbinat şi au creat o atmosferă inedită pentru sărbători.