Tăriceanu: Există disponibilitate pentru ajustări la Ordonanţa 114 în cursul dezbaterilor parlamentare

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat miercuri, în finalul întrevederii cu reprezentanţii Centrului Român al Energiei, că există disponibilitate atât la Senat, cât şi la Camera Deputaţilor pentru ca în cursul dezbaterilor la Ordonanţa 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare să se facă ajustări pentru evitarea efectelor adverse. 
Economica.net - mie, 13 feb. 2019, 16:34
Tăriceanu: Există disponibilitate pentru ajustări la Ordonanţa 114 în cursul dezbaterilor parlamentare

„Ordonanţa 114 urmează să intre în dezbatere la Senat. Există disponibilitate şi la Senat, şi la Cameră ca în cursul dezbaterilor operatorii economici să fie invitaţi, ascultaţi, pentru a face ajustări, dacă e nevoie, pe această ordonanţă, în aşa fel încât să evităm anumite efecte adverse, colaterale”, a afirmat el la Palatul Parlamentului.

Tăriceanu a mai spus că deşi „din punct de vedere social Ordonanţa 114 a fost foarte bine primită”, deoarece a limitat preţul gazelor naturale pentru consumatorii casnici, trebuie avute şi în vedere şi o serie de „efecte adiacente” semnalate de operatorii economici. În acest sens, a precizat că în urma discuţiilor pe care le-a avut cu prim-ministrul Viorica Dăncilă despre taxa de 2% pe cifra de afaceri a companiilor din energie, a reieşit că este posibil să se renunţe la ea.

„Am avut o discuţie pe acest subiect şi cu doamna prim-ministru şi am hotărât să eliminăm această taxă de 2% pe cifra de afaceri a acestor societăţi, pentru că această taxă ar putea să afecteze negativ cifra de afaceri, prin diminuarea investiţiilor viitoare. Diminuează profitabilitatea, apetitul pentru investiţii noi, retehnologizare, eficientizare”, a adăugat el.

Preşedintele Senatului a menţionat că în cadrul întrevederii cu reprezentanţii Centrului Român al Energiei a fost avansată şi posibilitatea subvenţionării gazului doar pentru familiile vulnerabile.

„Anumite companii care au înţeles preocuparea firească, naturală, a autorităţilor, a statului, a Guvernului pentru protejarea consumatorilor vulnerabili au propus ca să analizăm şi alte soluţii care să ducă la protecţia, într-adevăr, nu a tuturor consumatorilor casnici. Am să vă spun, nearătând cu degetul către altcineva, la veniturile pe care le am în calitate de preşedinte al Senatului, chiar nu cred că este necesar – ca să nu spun aproape imoral – să primesc gaz la preţ subvenţionat. Sunt numeroase gospodării în România care au nevoie de acest ajutor şi către care trebuie să fie îndreptat, fără ca acest lucru să afecteze într-o măsură excesivă profitabilitatea companiilor”, a susţinut şeful Senatului.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
oard-ul Nvidia face demersuri pentru a găsi un potenţial succesor al lui Jensen Huang şi l-a abordat pe şeful Arm Holdings, Rene Haas, a anunţat vineri Financial Times (FT), citând surse care......
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou
Nou grafic de repornire a Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă: sincronizarea cu sistemul energetic național ...
SUA au confiscat criptomonede de 1,2 miliarde de dolari, furate de la Binance de hackeri nord-coreeni
SUA au confiscat criptomonede de 1,2 miliarde de dolari, furate de la Binance de hackeri nord-coreeni
Autorităţile americane au confiscat sau au obţinut blocarea unor criptomonede în valoare de peste 1,2 miliarde de dolari, ...
Președintele Nicușor Dan, despre negocierile de pace pentru Ucraina: Am stabilit de principiu să fim parte
Președintele Nicușor Dan, despre negocierile de pace pentru Ucraina: Am stabilit de principiu să fim parte
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat la finalul Consiliului European informal care a avut loc la Dublin, în Irlanda, că ...