Tarifele pentru îngrășăminte ale UE au lovit până acum fermierii europeni, majorându-le costurile

Tarifele impuse de Bruxelles la importurile de îngrășăminte rusești, care au drept scop să reducă finanțarea pentru războiul Moscovei din Ucraina, i-au lovit până acum pe fermierii europeni, majorându-le costurile și crescând prețurile plătite de consumatori, în timp ce firmele rusești spun că pot să redirecționeze exporturile spre alte piețe, transmit Reuters și Agerpres.
AGERPRES - vin, 22 aug. 2025, 17:59
Tarifele pentru îngrășăminte ale UE au lovit până acum fermierii europeni, majorându-le costurile

„Ne împușcăm singuri în picior”, spune fermierul Cedric Benoist, secretar general adjunct la sindicatul fermierilor francezi AGPB și directorul comitetului pentru cereale la sindicatul european al fermierilor Copa Cogeca, adăugând că în prezent fermierii trebuie să plătească prețuri mai mari.

Datele Băncii Mondiale arată că prețurile mondiale la îngrășăminte au crescut în acest an, unul dintre motive fiind și tarifele suplimentare introduse la 1 iulie, care se adaugă tarifelor la importuri, creând noi probleme pentru fermierii europeni, care se luptă deja cu costurile mari la energie și reglementările de mediu.

Statele occidentale nu au impus sancțiuni la exporturile rusești de alimente sau îngrășăminte, din cauza invaziei din Ucraina. Însă tarife la exporturile de îngrășăminte sunt în prezent impuse gradual, pe parcursul a trei ani, în condițiile în care Europa vrea să își reducă dependența de livrările rusești.

Rusia este responsabilă pentru mai mult de 20% din producția mondială de îngrășăminte și furnizează aproximativ 25% din importurile UE de îngrășăminte.

Blocul comunitar susține că va monitoriza, cu atenție, impactul tarifelor pentru a se asigura că industria europeană a îngrășămintelor și fermierii europeni sunt protejați.

Tarifele au intrat în vigoare, în luna iulie, la un nivel de 40 de euro pe tona de uree și azot, urmând să ajung la 315 euro pe tonă în luna iulie 2028. Datele Băncii Mondiale arată că prețul mediu la uree a crescut cu 26,5% din luna mai și până în luna iulie, ajungând la 496 dolari pe tonă.

Deocamdată, UE spune că nu are date suficiente pentru a evalua impactul tarifelor sale, dar un oficial a spus că tarifele ar putea fi amânate, dacă prețurile vor crește prea mult.

Însă fermierii sunt îngrijorați, în special în condițiile în care cotațiile la grâu sunt la minimul ultimilor cinci ani.

Benoist spune că mulți fermieri amână achizițiile, în speranța că prețurile la îngrășăminte vor scădea. ”Lucrurile nu pot continua la acest preț, având în vedere care este prețul grâului. Însă acum, în termeni de profitabilitate pentru fermieri, este complet nesustenabil”, a spus Benoist.

De cealaltă parte, Dmitry Tatyanin, directorul companiei rusești Uralchem, a declarat în luna iunie că, dacă va fi nevoie, producătorul de îngrășăminte își va redirecționa spre alte piețe exporturile europene.

Reuters nu a putut stabili dacă producătorii ruși au început să își redirecționeze livrările. Marii producători precum Acron, PhosAgro și EuroChem nu au dorit să răspundă la solicitările de comentarii.

Cu toate acestea, Dmitry Mazepin, care a demisionat din postul de CEO al Uralchem și totodată și-a redus participația, de la 100% până la 48%, după ce în luna martie 2022 a fost inclus pe lista persoanelor vizate de sancțiunile UE, spune că sancțiunile impuse Rusiei au creat probleme și au majorat prețurile.

Fermierii din Africa, India și China cumpără îngrășăminte mai scumpe, pentru că îngrășămintele rusești trebuie să călătorească pe distanțe mai mari, a spus Mazepin.

„La final, fermierii europeni vor plăti mai mult pentru aceste tarife”, a spus Mazepin.

Antoine Hoxha, director general la organismul reprezentantiv Fertilizers Europe, susține că este prea devreme pentru a evalua impactul tarifelor, dar a spus că țările UE au stocuri suficiente și, în cele din urmă, tarifele vor fi benefice pentru autonomia strategică a Europei.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Scandalul reactoarelor nucleare americane SMR. O nouă declaraţie a premierului Bolojan
Scandalul reactoarelor nucleare americane SMR. O nouă declaraţie a premierului Bolojan
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că proiectul reactoarelor modulare de la Doiceşti are probleme reale care nu pot fi ignorate, subliniind că susţine deciziile fezabile economic......
MR.DIY, unul dintre cei mai mari lanțuri asiatice de magazine cu produse ieftine pentru casă, a deschis primul său magazin din București
MR.DIY, unul dintre cei mai mari lanțuri asiatice de magazine cu produse ieftine pentru casă, a deschis primul său magazin ...
MR.DIY, unul dintre cei mai mari retaileri de produse pentru casa si lifestyle din Asia, a deschis primul său magazin din ...
FOTO Portul Constanța: Asocierea Bawi – Swietelsky a început lucrările de modernizare din etapa a II-a, cu 30 de kilometri
FOTO Portul Constanța: Asocierea Bawi – Swietelsky a început lucrările de modernizare din etapa a II-a, cu 30 de ...
Au început lucrările în cadrul proiectului „Modernizarea infrastructurii feroviare din Portul Constanța – etapa a ...
Germania – Cheltuielile pentru apărare vor depăşi 4% din PIB în 2026, declară ministrul de externe
Germania – Cheltuielile pentru apărare vor depăşi 4% din PIB în 2026, declară ministrul de externe
Ministrul de externe german Johann Wadephul a declarat vineri că guvernul său va cheltui peste 4% din PIB-ul ţării pentru ...