Ţările din NATO trebuie să găsească rapid noi arme pentru a se proteja

„Trebuie să ne pregătim, altfel vom suferi ceea ce trăiesc în prezent statele din Golf”, atacate de Iran, a avertizat comandantul suprem aliat pentru transformare (SAC-T), amiralul francez Pierre Vandier, la Forumul Strategic de Apărare de la Paris, care reuneşte părţile interesate din sectorul apărării timp de trei zile.

Aceste ţări „au fost lovite de (drone) Shahed în 2019, nu au probleme cu banii, pot cumpăra orice vor de pe Pământ. Nu este o chestiune de bani, este o chestiune de viteză, de a face alegerile corecte”, a spus el.

Pentru NATO, „provocarea nu este să reuşească să facă mai mult din acelaşi lucru pe care l-am făcut înainte”, ci „să găsească răspunsuri la provocările ridicate de Rusia sau Iran în modul lor de a purta război, în ceea ce priveşte masa de arme şi viteza lor de evoluţie”, a insistat amiralul.

„Acesta este un moment al adevărului”, a spus el. „Asistăm la revenirea producţiei de masă, iar industria noastră a produs sisteme (de arme – n.r.) care nu pot fi produse în masă”, a argumentat el, menţionând, de exemplu, că Statele Unite „produc o baterie de rachete Patriot pentru fiecare patru rachete balistice produse de Rusia sau Iran”.

Confruntaţi cu aceste ameninţări şi cu producţia în masă de drone precum cele iraniene şi ruseşti Shahed, simpla producere a mai multor drone duce la un impas şi „trebuie să inventăm ceva nou”.

Cealaltă miză crucială este „viteza de adaptare”, pe care amiralul o consideră mult prea lentă. În cadrul proiectelor comune supravegheate de SAC-T, aliaţii au nevoie de o perioadă cuprinsă între doi şi trei ani doar „pentru a defini cerinţele”. „Aceasta este o problemă uriaşă, deoarece fiecare ţară spune că doreşte specificaţii pentru a-şi proteja industria”, a detaliat el.

Între timp, viteza de dezvoltare este incredibilă. De exemplu, dronele Shahed a suferit cinci modernizări de când unele dintre ele au căzut în Polonia în septembrie 2025.

Prin urmare, el consideră că este esenţial să existe „nou-veniţi” în industria apărării, a căror capacitate de a produce programe mari, cum ar fi avioane de vânătoare sau portavioane, rămâne crucială.