Tarom angajează director tehnic. Fostul director şi-a dat demisia la sfârşitul lunii mai

Compania aeriană Tarom caută personal pentru poziţia de director tehnic, după demisia lui Florin Necula din această funcţie, la sfârşitul lunii mai. 
Andrada Ghira - J, 06 iul. 2017, 11:16
Tarom angajează director tehnic. Fostul director şi-a dat demisia la sfârşitul lunii mai

Tarom a rămas fără director tehnic la sfârşitul lunii mai, atunci când Florin Necula şi-a dat demisia. Necula a fost numit în funcţia de director tehnic la Tarom anul trecut, atunci când Consiliul de Administraţie de la acea vreme i-a numit pe Paul Gurău director administrativ şi pe Costin Ciotec, director de marketing. 

„Există un proces de recrutare în vederea ocupării acestui post ramas vacant. Momentan, atribuţiile ce revin funcţiei de director tehnic au fost redirecţionate către o altă persoană care deţine competenţa necesară în acest sens”, se arată în răspunsul Tarom pentru ECONOMICA.NET. 

Anunţul de angajare a fost publicat şi pe site-ul companiei, iar data limită de depunere a candidaturilor este 18 iulie 2017. 

2016 a fost pentru Tarom al nouălea an de pierderi. Cifra de afaceri realizată de Tarom în 2016 a fost de 1,07 miliarde de lei (239 milioane de euro), în scădere cu 5,6% faţă de rezultatul înregistrat în 2015, de 1,13 miliarde de lei (256 milioane de euro), arată datele publice de la Ministerul Finanţelor.

Pierderea netă înregistrată de companie a fost de 47 milioane de lei (cca. 10,5 milioane de euro), mai mult decât valoarea de 27,4 milioane de lei (6,1 milioane de euro) înregistrată în 2015. Bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat anul trecut prevedea o pierdere de doar 6,8 milioane de lei.

La sfârşitul anului trecut, compania Tarom avea 1.841 de angajaţi, cu 39 mai puţini decât în 2015.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Agriculturii prelungește termenul de depunere a cererilor de plată pentru susținerea investițiilor în sectorul vitivinicol
Ministerul Agriculturii prelungește termenul de depunere a cererilor de plată pentru susținerea investițiilor în sectorul ...
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a prelungit până la 30 noiembrie 2026 termenul de depunere a cererilor de finanţare pentru două intervenţii majore destinate investiţiilor......
Încă o locomotivă Alstom a fost recepționată pentru punerea în serviciul comercial cu călători
Încă o locomotivă Alstom a fost recepționată pentru punerea în serviciul comercial cu călători
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că, joi, 15 octombrie 2026, reprezentanți ai ARF și ALSTOM au ...
Alexandru Nazare: Cererea investitorilor la licitația pentru titluri de stat organizată joi a fost cinci ori mai mare decât suma oferită
Alexandru Nazare: Cererea investitorilor la licitația pentru titluri de stat organizată joi a fost cinci ori mai mare decât ...
Cererea investitorilor pentru titlurile de stat a ajuns la aproximativ 2,5 miliarde de lei la licitaţia de joi organizată ...
Majorarea exporturilor de gaze naturale a dus excedentul comercial al Norvegiei la 11 miliarde de dolari în luna septembrie
Majorarea exporturilor de gaze naturale a dus excedentul comercial al Norvegiei la 11 miliarde de dolari în luna septembrie
Impulsionat de un avans de peste 135% al exporturilor de gaze naturale, în septembrie excedentul comercial al Norvegiei ...