TAROM anulează zborurile București-Belgrad pentru a treia lună consecutiv. Când s-ar putea relua cursele
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2025/12/tarom-atr-630x420.jpg)
TAROM a suspendat inițial zborurile de la București la Belgrad pentru perioada 9 aprilie – 10 mai, potrivit publicației specializate EX – YU Aviation News. TAROM avea programate trei zboruri pe săptămână spre capitala Serbiei.
Ulterior, zborurile au fost anulate și pentru luna mai, când au existat două excepții, în zilele de 12, respectiv 19 mai.
Acum, TAROM amână reluarea zborurilor pentru luna iulie, mai notează publicatia EX-YU Aviation News.
Din 2 iulie, sistemul de rezervări al companiei arată că va avea trei frecvențe săptămânale.
Economica.net a cerut din luna aprilie un punct de vedere de la companie cu privire la motivele acestei suspendări, pe care îl vom publica când ne va fi transmis.
Chiar dacă TAROM nu mai zboară în luna mai spre Belgrad, compania are un parteneriat de code-share cu Air Serbia, care își va menține cele 11 zboruri săptămânale și va folosi de cinci ori o aeronavă mai mare, un Embraer 190, mai arată publicația EX – YU Aviation News. Restul zborurilor vor fi operate cu ATR 72-600, model pe care și TAROM îl folosește pe această rută.
Modelul Embraer are circa 110 de locuri, în timp ce modelul ATR 72-600 are în jur de 70 de locuri.
TAROM estima în noiembrie anul trecut o scădere cu 10% a numărului de bilete pe rutele spre Belgrad și Sofia, ca urmare a restricțiilor de alimentare cu combustibil de la Lukoil pe aeroporturile din aceste capitale, după restricțiile impuse de SUA, potrivit Mediafax.