Tarom anunţă că va depune toate eforturile pentru a ajuta românii afectaţi de suspendarea curselor Blue Air

Compania TAROM va depune toate eforturile necesare pentru a veni în întâmpinarea nevoilor cetăţenilor români afectaţi de suspendarea curselor Blue Air, a anunţat, miercuri, operatorul aerian naţional.
AGERPRES - mie, 07 sept. 2022, 10:47
Tarom anunţă că va depune toate eforturile pentru a ajuta românii afectaţi de suspendarea curselor Blue Air

„În contextul actual legat de suspendarea zborurilor Companiei Blue Air, TAROM precizează că, deşi se află într-o perioadă cu un program de zbor foarte aglomerat şi un factor de încărcare care utilizează la maximum capacitatea de transport a aeronavelor, va depune toate eforturile necesare pentru a veni în întâmpinarea nevoilor cetăţenilor români afectaţi, care se află momentan blocaţi pe diverse aeroporturi din străinătate”, susţin reprezentanţii companiei într-un comunicat remis AGERPRES.

De asemenea, TAROM precizează că va suplimenta capacitatea de operare şi va introduce curse speciale în această perioadă.

„Vom analiza cu atenţie, şi ca de fiecare dată, vom face eforturi intense pentru a suplimenta capacitatea de operare şi a identifica soluţii de introducere a unor curse speciale în acest context dificil”, transmit reprezentanţii companiei.

Blue Air Aviation a anunţat marţi că suspendă până luni, 12 septembrie, toate cursele programate a pleca de pe aeroporturile din România, din cauza popririi tuturor conturilor companiei de către Ministerul Mediului, care pune compania în imposibilitatea achitării costurilor curente, necesare pentru operarea zborurilor zilnice.

Peste 3.000 de pasageri au fost afectaţi de această decizie a companiei aeriene.

Românii blocaţi pe aeroporturile din străinătate în urma suspendării zborurilor de către compania aeriană Blue Air pot solicita ajutor la secţiile consulare ale ambasadelor României sau prin apelare la numărul de telefon 0040751084537, gestionat de MAE, urmând să fie aduşi în ţară cu aeronave ale Tarom, a anunţat marţi purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.

În data de 14 iulie, ANPC a amendat Blue Air cu suma de două milioane de euro pentru anularea a peste 11.000 de zboruri în perioada 30 aprilie 2021 – 30 aprilie 2022, şi a obligat compania să returneze clienţilor banii în maximum zece zile pentru toate zborurile anulate.

Te-ar mai putea interesa și
Tranzacție în brokerajul de asigurări: Cosmin Angheluță nu este implicat în planurile lui Antonio Babeti, fost Globasig, pentru înființarea unui nou broker
Tranzacție în brokerajul de asigurări: Cosmin Angheluță nu este implicat în planurile lui Antonio Babeti, fost Globasig, ...
Cosmin Angheluță, profesionist cu o experiență de peste 25 de ani în asigurări și fost director adjunct al Gothaer, neagă orice intenție de a participa în acționariatul unui nou broker de......
UE ar trebui să impună taxe mai mari pe importul de mașini din China, pentru a forța firmele din această țară să intre în parteneriate cu constructorii europeni, consideră ministrul Economiei din landul Saxonia
UE ar trebui să impună taxe mai mari pe importul de mașini din China, pentru a forța firmele din această țară să ...
Uniunea Europeană ar trebui să ia în considerare majorarea taxelor vamale la maşinile produse în China pentru a spori ...
CCR declară neconstituțională ordonanța de ugență prin care se introduce o practică unitară în soluționarea litigiilor de salarizare
CCR declară neconstituțională ordonanța de ugență prin care se introduce o practică unitară în soluționarea litigiilor ...
Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a decis joi că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind ...
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a ajuns la aproape 1,5 miliarde de lei, în contextul preluării Biofarm
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a ajuns la aproape 1,5 miliarde ...
Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere şedinţa de joi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a apropiat de ...