Tarom va fi prima companie cu manager privat, posibil străin. Va urma şi CNADNR

Premierul Victor Ponta a declarat miercuri că Tarom va fi probabil prima companie de stat care va avea manager privat, probabil chiar străin, iar Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România va fi reorganizată pentru a intra de asemenea sub conducerea unui management privat.
Economica.net - mie, 05 sept. 2012, 12:04
Tarom va fi prima companie cu manager privat, posibil străin. Va urma şi CNADNR

„Tarom-ul va fi probabil prima companie care va avea un manager privat şi este foarte posibil să fie un manager, o personalitate din afara ţării, dar cu mare experienţă în domeniu”, a afirmat Ponta.

El a precizat că şi la CNADR va fi lansat un proces de reorganizare, cu introducerea de managment privat, separat pe componenta de autostrăzi şi pe cea de drumuri naţionale şi întreţinerea acestora.

Ambele companii sunt deţinute de Ministerul Transporturilor. Autorităţile s-au angajat faţă de FMI să instituie până la finele anului management privat la mai multe companii de stat.

Te-ar mai putea interesa și
Miliardarul Andrej Babiš, care este și premier al Cehiei, la o nouă achiziție în România. De data aceasta pe segmentul AdBlue
Miliardarul Andrej Babiš, care este și premier al Cehiei, la o nouă achiziție în România. De data aceasta pe segmentul ...
Consiliul Concurenţei analizează tranzacția prin care Greenchem Romania SRL intenționează să preia unele active care aparțin companiilor Inovator Smart Choice SRL, STD EST Logistic SRL și AD......
Cum amenajezi un apartament pentru chirie: costuri și randament
Cum amenajezi un apartament pentru chirie: costuri și randament
Pentru mulți proprietari, apartamentul dat în chirie este privit ca o sursă de venit pasiv - plătești o dată pentru ...
O nouă centrală în România. Electrica a semnat contractul pentru unitatea nouă de cogenerare de la Craiova
O nouă centrală în România. Electrica a semnat contractul pentru unitatea nouă de cogenerare de la Craiova
Electrica informează acționarii și investitorii că s-a semnat astăzi contractul pentru dezvoltarea la Craiova a unei ...
Săgeţi albastre – Electroputere VFU Paşcani. 40 automotoare Siemens Desiro SR20D sunt gata să iasă pe şine după ce au finalizat reviziile (CFR Călători)
Săgeţi albastre – Electroputere VFU Paşcani. 40 automotoare Siemens Desiro SR20D sunt gata să iasă pe şine după ...
Electroputere VFU Paşcani a finalizat revizia capitală de tip R9 pentru 40 dintre cele 50 de automotoare Siemens Desiro ...