TAROM va opera zboruri către Tel Aviv şi de la Iaşi

Iaşiul va avea cursă aeriană directă spre Tel Aviv (Israel), care va fi operată săptămânal, lunea şi joia, de compania Tarom, a anunţat duminică, în cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Adomniţei.
Economica.net - D, 19 ian. 2014, 12:59
TAROM va opera zboruri către Tel Aviv şi de la Iaşi

“Începem să contăm la nivel naţional, Aeroportul Iaşi fiind cel mai important hub al Tarom, după Bucureşti. În prezent avem cinci curse externe directe, regulate, iar astăzi, cu mare bucurie îi anunţ pe toţi cei care trăiesc în Moldova, că discuţiile noastre de peste un an pentru introducerea unei rute aeriene foarte importante s-au încheiat: începând cu 31 martie, de pe Aeroportul Iaşi se va opera în premieră o cursă aeriană către Tel Aviv. Sunt foarte mulţi dintre concetăţenii noştri care vor să ajungă în Ţara Sfântă pentru turismul religios, dar Tel Aviv este şi o foarte importantă capitală economică a lumii”, a declarat Cristian Adomniţei.

El a adăugat că de la sfârşitul săptămânii trecute şantierul de la aeroport a fost redeschis, până în prezent fiind finalizate 30% din lucrările la noua pistă.

Marius Bodea, preşedintele Consiliului de Administraţie al Aeroportului Iaşi, a oferit câteva detalii şi despre cursele care vor fi introduse în curând.

„În acest moment, spre Israel nu există nicio conexiune din Moldova, de aceea noua rută aeriană se adresează întregii regiuni, adică peste patru milioane de persoane. În acest an vom mai anunţa cel puţin o cursă externă directă către o destinaţie din Europa şi negociem deschiderea, odată cu finalizarea pistei, a altor curse directe. Mă refer aici la Paris, Amsterdam, Bruxelles, Istanbul, o cursă spre Spania şi, obligatoriu, o rută spre Germania, mai exact Frankfurt, Munchen sau Koln”, a precizat Bodea.

Conform acestuia, în premieră, Aeroportul Iaşi va participa în perioada 6-8 aprilie la un târg internaţional de rute. Evenimentul, intitulat Routes Europe, se va desfăşura în Marsilia, Franţa.

În prezent, pe Aeroportul Iaşi sunt operate curse aeriene regulate din şi spre Bucureşti, Londra, Roma, Torino şi Bologna (toate cinci operate de compania TAROM) şi Viena (operată de compania Austrian Airlines).

În anul 2013, Aeroportul Iaşi a avut o creştere cu 33% a numărului de pasageri (un total de 231.000 persoane), fapt datorat introducerii noilor curse externe.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Calea ferată Caransebeș – Timișoara – Arad: Lucrările de modernizare pe lotul 1 se apropie de 10%
FOTO Calea ferată Caransebeș – Timișoara – Arad: Lucrările de modernizare pe lotul 1 se apropie de 10%
Lucrările de modernizare aferente lotului 1 Caransebeș – Lugoj al liniei de cale ferată Caransebeș - Timișoara - Arad sunt în desfășurare, stadiul fizic al execuției ajungând în prezent......
ING Groep va răscumpăra acţiuni în valoare de un miliard de euro, după un profit peste aşteptări în T1
ING Groep va răscumpăra acţiuni în valoare de un miliard de euro, după un profit peste aşteptări în T1
Grupul bancar olandez ING Groep a lansat joi un program de răscumpărări de acţiuni în valoare de un miliard de euro, ...
Turcii de la Otokar cumpără Automecanica Mediaș. S-a semnat contractul
Turcii de la Otokar cumpără Automecanica Mediaș. S-a semnat contractul
Otokar, liderul turc în exportul de vehicule terestre și furnizor al NATO și al Organizației Națiunilor Unite, a anunțat ...
Câţi şomeri erau în România la sfârșitul lunii martie şi care este situaţia în rândul tinerilor – date INS
Câţi şomeri erau în România la sfârșitul lunii martie şi care este situaţia în rândul tinerilor – date INS
România a înregistrat o rată a şomajului de 6,1%, în luna martie a acestui an, în creştere cu 0,1 puncte procentuale ...