Tarom vrea să iasă din Sky Team şi IATA şi să-şi ia avioane Mitsubishi

Planul de management al Tarom, respins de Consiliul de Administraţie, dar care va fi revizuit şi prezentat din nou la sfârşitul săptămânii viitoare, prevede posibilitatea ca Tarom să iasă din alianţa Sky Team, dar şi din organizaţia IATA. Totodată, e vizată o înnoire a flotei
Andrada Ghira - joi, 21 feb. 2013, 16:59
Tarom vrea să iasă din Sky Team şi IATA şi să-şi ia avioane Mitsubishi

Standardizarea flotei, ce presupune achiziţia de noi avioane, face şi ea parte din planul de management.

Christian Heinzmann, directorul general al Tarom, a confirmat zvonurile apărute în presă cu privire la posibilitatea ca operatorul aerian să părăsească Sky Team şi IATA.  

„Există în planul de management posibilitatea ca Tarom să iasă din Sky Team, dar problema este că e foarte dificil. Ar putea fi şi iesirea din IATA. Pentru că trebuie să ne uităm la profitabilitatea companiei, trebuie să ne uităm la viitor. Ştiu ca SkyTeam este prestigioasă, ştiu că IATA este prestigioasă, dar trebuie să pui totul în balanţă. Ryanair nu este parte a acestor organizaţii. Sigur, nu vrem să transformăm Tarom într-o companie low-cost, dar asta nu înseamnă că nu ne putem ridica fără IATA sau Sky Team. Sunt foarte multe companii care nu fac parte din aceste două organizaţii şi au succes”, a declarat Christian Heinzmann în cadrul unei mese rotunde.

Apartenenţa Tarom la Sky Team permite accesul la o reţea lărgită de destinaţii ale celorlalţi 18 membri (Aeroflot, Aerolineas Argentinas, AeroMexico, Air Europa, Air France, Alitalia, China Airlines, China Eastern, China Southern, Czech Airlines, Delta Airlines, Kenya Airways, KLM, Korean Air, MEA, Saudia, Vietnam Airlines, XiamenAir).

Întrebat cât plăteşte Tarom pentru apartenenţa la aceste două organizaţii, Heinzmann spune că nu cunoaşte detaliile, dar că sunt foarte scumpe şi a oferit un exemplu în acest sens: cât costă ieşirea Tarom din Sky Team.

„Dacă dorim să ieşim din Sky Team, costul este de 3,5 milioane de euro. De aceea trebuie să punem totul în balanţă. Nimic nu a fost decis, ci studiat. Dacă costă atât de mult, să vedem ce ne aduce. Asta încercăm să calculăm: dacă merită”, a mai declarat managerul privat de la Tarom.

Avioane noi de la Mitsubishi

Un alt punct din planul de management al noii conduceri este standardizarea flotei Tarom. Chiar joi, ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu a declarat că operatorul aerian ar trebui să-şi mărească flota prin achiziţii sau închirieri.

„Dorim să facem un fel de schimb cu celelalte avioane pe care le avem. Flota Tarom nu e standardizată. Avem diferite tipuri de avioane, ceea ce face ca mentenanţa lor să fie foarte scumpă. Asta înseamnă personal în plus pentru zboruri, tehnicieni în plus, investiţii în plus. Dacă avem o flotă comună, am putea reduce costurile de operare dramatic. Dacă vreţi un exemplu foarte clar, doar costul pentru combustibil va scădea cu 35%. Restul va depinde de negocierile cu producătorii de avioane. Vom merge pe preţul cel mai mic. Vrem cel mai bun avion, pentru cel mai mic preţ. Vom face o licitaţie pentru a lua cel mai bun avion care se va potrivi nevoilor noastre”, a mai declarat Christian Heinzmann.  

Acesta spune că s-a făcut o analiză a pieţei pentru a vedea care avioane se potrivesc nevoilor Tarom.  Printre producătorii enumeraţi de Heinzmann se numără şi compania japoneză Mitsubishi, care va începe anul viitor producţia unui avion de dimensiuni mai mici decât cele oferite de Airbus sau Boeing.

„Am analizat piata. Vă dau un exemplu. Aibus nu are nici un avion mic. Cel mai mic este A318 care are 126 locuri. Boeing este şi mai complicat pentru că nu are avioane regionale pe care am dori să le avem. Mai sunt Bombardier şi Embraer, care sunt alte două posibilităţi, dar şi compania japoneză Mitsubishi, care este dispusă să vină aici şi să investească, să construiască şi să instruiască piloţii, tehnicienii, iar noi am fi launch customer (n.r. – prima companie care comandă şi primeşte cel mai nou avion al unui producător). Fiind launch customer pentru Europa, ar fi un avantaj incredibil, pentru că Mitsubishi ar plăti pentru tot. Acelaşi lucru s-ar întâmpla probabil şi cu Embraer. Analizăm care sunt argumentele pro şi contra, care sunt avantajele şi dezavantajele, pe fiecare tip de avion, dar nu eu voi fi cel care va lua decizia, ci ministrul. (…) Noi preferăm să luăm avioane în leasing operaţional. Pentru a cumpăra avioane e nevoie de mulţi bani, iar pentru moment cred că trebuie sa fim atenţi”, a completat directorul general Tarom.

Negocierile se poartă cu mai mulţi producători de aeronave, iar câştigătorul, cel care va veni cu cea mai bună ofertă pentru Tarom, va fi ales în urma unei licitaţii publice. Dacă planul de management revizuit al noii conduceri nu va fi aprobat pe 1 martie de Consiliul de Administraţie al Tarom, Heinzmann recunoaşte că „va trebui să plec acasă”.

Te-ar mai putea interesa și
Bucureştiul şi-ar putea depune candidatura pentru a găzdui Forumul Oraşelor în 2025
Bucureştiul şi-ar putea depune candidatura pentru a găzdui Forumul Oraşelor în 2025
Municipiul Bucureşti ar putea candida pentru a găzdui Forumul Oraşelor 2025, conform unui proiect de hotărâre care va fi dezbătut în şedinţa de luni a Consiliului General al Capitalei....
Grindeanu: Toate fondurile europene pentru infrastructură au fost absorbite integral în 2014-2020
Grindeanu: Toate fondurile europene pentru infrastructură au fost absorbite integral în 2014-2020
Toţi banii europeni disponibili pentru îmbunătăţirea infrastructurii din România au fost absorbiţi în exerciţiul ...
Europa se pregătește să interzică importurile de gaze lichefiate (LNG) din Rusia
Europa se pregătește să interzică importurile de gaze lichefiate (LNG) din Rusia
Uniunea Europeană este pregătită să abordeze problema importurilor de gaze rusești pe continentul european, pe fondul ...
Comisia Europeană cere României, Bulgariei şi Spaniei să respecte legislaţia privind achiziţiile publice
Comisia Europeană cere României, Bulgariei şi Spaniei să respecte legislaţia privind achiziţiile publice
Comisia Europeană a decis, miercuri, să demareze o procedură de infringement prin trimiterea unei scrisori de punere în ...