Tătaru explică explozia cazurilor de coronavirus prin aglomerările urbane de pe litoral și Valea Prahovei

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, afirmă, într-un interviu acordat joi AGERPRES, că România nu a depăşit primul val al pandemiei de coronavirus şi că ''asistăm la a II-a cocoaşă a primului val'', după ce pe teritoriul ţării au fost înregistrate peste 600 de noi cazuri.
Economica.net - J, 09 iul. 2020, 16:10
Tătaru explică explozia cazurilor de coronavirus prin aglomerările urbane de pe litoral și Valea Prahovei

„De patru săptămâni a urmat o creştere uşoară, progresivă, pe care ne-am asumat-o în contextul acestor relaxări, dar nu era numai partea noastră, este şi partea de colaborare a celorlalţi. O dată cu nerespectarea unor reguli am putut vedea şi o transmitere comunitară accentuată. Acele aglomerări urbane, că a fost litoral, că a fost Valea Prahovei, au dus spre extensia acestui nou număr de cazuri. O creştere care a fost progresivă accelerată în ultimele două săptămâni. (…) Nu instituim starea de urgenţă doar pentru două zile în care am avut un număr crescut de cazuri de peste 500. Instituim acea stare de urgenţă, care este apanajul preşedintelui, în contextul în care avem o perioadă cu transmitere accentuată, la un moment dat, o creştere a numărului de cazuri exponenţial, poate şi dublări de la o zi la alta, într-un context în care transmiterea comunitară este accentuată. (…) Altceva e să apară zece mii de cazuri într-o săptămână- jumătate, două şi alta e să apară zece mii de cazuri în patru-cinci zile. Atunci este impunerea unei stări de urgenţă. În condiţiile în care avem aceste zece mii de cazuri în trei-patru zile la nivelul întregii ţări se impune starea de urgenţă, când avem aceste zece mii de cazuri în trei oraşe diferite atunci carantinăm acele oraşe”, a declarat ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru.

Ministrul Sănătăţii a făcut referire şi la capacitatea secţiilor de terapie intensivă, dar şi la modificările aduse legislaţiei privind aplicarea măsurilor de carantină sau izolare, precum şi la anchetele făcute de procurori DNA la Unifarm.

 „Acolo este atent DNA-ul. Noi trebuie să fim atenţi la ce se întâmplă în Ministerul Sănătăţii, în Institutul Naţional de Sănătate Publică, care este evoluţia acestei pandemii şi la sănătatea românilor”, a adăugat ministrul Sănătăţii.

Te-ar mai putea interesa și
Piața comerțului electronic ar putea ajunge la 13,5 miliarde de euro anul acesta, după o creștere anuală de 4%
Piața comerțului electronic ar putea ajunge la 13,5 miliarde de euro anul acesta, după o creștere anuală de 4%
Sectorul de comerț electronic din România este estimat să ajungă la o valoare de 13,5 miliarde de euro în 2026, după ce valoarea cumpărăturilor online de bunuri și servicii a atins 12,9......
Noile criterii de risc au blocat rambursările de TVA ale firmelor, fiind afectate investițiile și exporturile
Noile criterii de risc au blocat rambursările de TVA ale firmelor, fiind afectate investițiile și exporturile
Activitatea multor firme este blocată de ANAF prin introducerea noilor criterii de risc din cadrul procedurii de soluționare ...
Orange Romania introduce noi servicii în oferta sa
Orange Romania introduce noi servicii în oferta sa
Orange Romania își îmbunătățește oferta de conținut cu serviciul de streaming FILMBOX+ Stream, disponibilă abonaților ...
Dumitru Chisăliță ar urma să fie noul ministru al Energiei – surse
Dumitru Chisăliță ar urma să fie noul ministru al Energiei – surse
Dumitru Chisăliță ar urma să fie propus pentru funcția de ministru al Energiei în Cabinetul Luca Niculescu, potrivit ...