Tatiana Navka, soția purtătorului de cuvânt al Kremlinului Dmitri Pesskov, încearcă să anuleze la CJUE sancțiunile impuse de UE împotriva sa și cere despăgubiri

Tatiana Navka, soţia purtătorului de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin, Dmitri Peskov, a iniţiat o acţiune în justiţie menită să anuleze sancţiunile Uniunii Europene impuse împotriva sa în legătură cu războiul din Ucraina, potrivit unui site web al UE, citat luni de Reuters.
AGERPRES - lun, 27 iul. 2026, 17:36
Tatiana Navka, soția purtătorului de cuvânt al Kremlinului Dmitri Pesskov, încearcă să anuleze la CJUE sancțiunile impuse de UE împotriva sa și cere despăgubiri

Navka, fostă campioană olimpică la patinaj artistic, a fost inclusă pe o listă de sancţiuni a UE în iunie 2022 în legătură cu acţiunile Moscovei în Ucraina. Fiica lui Peskov, Elizaveta, şi fiul său, Nikolai, au fost incluşi şi ei pe aceeaşi listă.

Bruxelles a declarat la vremea respectivă că sancţiunile, care includeau o interdicţie de călătorie în UE şi restricţii financiare, au fost impuse „în legătură cu acţiunile care subminează sau ameninţă integritatea teritorială, suveranitatea şi independenţa Ucrainei”.

Informaţiile publicate pe site-ul EUR-Lex al UE relevă că Navka (51 de ani), „care s-a născut în Ucraina sovietică, dar este cetăţeană rusă”, încearcă în prezent să obţină anularea sancţiunilor care i-au fost impuse, apelând la Curtea de Jstiție a Uniunii Europene.

În documentul depus în instanţă, aceasta susţine că motivul restricţiilor impuse asupra sa nu fusese expus în mod corespunzător, că s-au comis erori de drept şi de apreciere a faptelor şi că UE nu a reuşit să demonstreze existenţa unei legături suficiente între ea şi obiectivul declarat al sancţiunilor sale.

Navka solicită despăgubiri de la Consiliul Uniunii Europene pentru prejudiciul material şi pentru prejudiciul adus reputaţiei sale, precum şi alte daune nemateriale, în valoare totală de peste 2 milioane de euro (2,3 milioane de dolari), conform aceluiaşi document.

O altă bază de date oficială a UE, arată că Ekaterina Ignatova, soţia lui Serghei Cemezov, directorul corporaţiei de stat Rostec din domeniul industriei militare, încearcă să obţină anularea sancţiunilor impuse de UE împotriva sa pe aceeaşi cale juridică.

Sursa foto: Wikipedia

Te-ar mai putea interesa și
DEER extinde beneficiile acordate angajaților prin asigurări voluntare de sănătate
DEER extinde beneficiile acordate angajaților prin asigurări voluntare de sănătate
Distribuție Energie Electrică Romania (DEER) a încheiat un contract de asigurări de sănătate cu Allianz-Țiriac Asigurări, pentru cei peste 6300 de angajați ai companiei, ale cărui beneficii......
Ian Wood, antreprenorul care a transformat Aberdeen într-un reper al industriei energetice mondiale
Ian Wood, antreprenorul care a transformat Aberdeen într-un reper al industriei energetice mondiale
Puține regiuni europene și-au schimbat atât de profund profilul economic într-un interval atât de scurt precum nord-estul ...
Alexandru Nazare spune că a găsit o soluție pentru finanțarea ROMATSA până la finalizarea diferendului cu Pfizer, printr-un credit-punte de la o bancă românească
Alexandru Nazare spune că a găsit o soluție pentru finanțarea ROMATSA până la finalizarea diferendului cu Pfizer, printr-un ...
Ministrul interimar al Finanţelor, Alexandru Nazare, a informat, luni, că a propus un credit-punte de la Exim Bank pentru ...
Bogdan Ivan (PSD), fost ministru al Energiei: Am căzut de acord în Parlament asupra unui mecanism prin care vom scădea progresiv acciza la carburanţi, cuprinsă între 5% şi 25%
Bogdan Ivan (PSD), fost ministru al Energiei: Am căzut de acord în Parlament asupra unui mecanism prin care vom scădea ...
Deputatul PSD Bogdan Ivan a afirmat luni că parlamentarii au căzut de acord asupra unui mecanism prin care acciza la carburanţi ...