Europarlamentarul Adina Vălean, despre introducerea taxei de centru în Capitală: Nu mi se pare o idee constructivă

Economica.net
30 06. 2018
bucuresti_68594675849_51454000

„Nu trebuie să punem căruţa înaintea boilor. Trebuie să le dăm oamenilor alternative. Simplul fapt că le interzicem să treacă pe acolo (prin centrul Bucureştiului, n.r.), dar nu au pe unde să o ia, nu mi se pare o ideea constructivă. Deci trebuie pur şi simplu să intensificăm toate măsurile de transport alternativ, de rute alternative care să ocolească centrul oraşului. Ulterior, dacă vedem că, deşi există aceste alternative, oamenii continuă să folosească cu precădere traficul din zona centrală, ne putem gândi şi la alte metode restrictive, cum ar fi o taxă suplimentară sau interzicerea parcării, pentru că dacă n-ai unde să parchezi, nu te duci în centru”, a declarat pentru News.ro Adina Vălean, la Bruxelles.

Europarlamentarul a mai spus că autorităţile din Bucureşti, şi nu numai, trebuie să ia măsuri credibile pentru a reduce poluarea aerului şi că este necesară încurajarea transportului în comun electric.

„Autorităţile trebuie să ia nişte măsuri credibile pentru a reduce poluarea aerului. Trebuie încurajat transportul în comun electric, ar trebui ca flota de maşini a întregii administraţii locale să fie electrificată cu prima ocazie. Sunt necesare toate măsurile pe care alte capitale le iau, adică nu trebuie să inventăm nimic noi în mod special, trebuie doar să ne uităm la ce fac şi alţii, a spus Adina Vălean.

Ideea introducerii unei taxe de acces în centrul Bucureştiului a fost intens dezbătută în spaţiul public.

Încă de la începutul acestui an, Primăria Capitalei lua în calcul noua măsură, fiind introdusă în Planul integrat de calitate a aerului când acesta a fost pus în dezbatere publică şi înainte să fie modificat odată cu preluarea propunerilor de la cetăţeni. Această propunere a municipalităţii, alături de implementarea sistemului de management al traficului, achiziţionarea de autobuze Euro 6 şi mijloace de transport public electrice, finalizarea liniei de metrou M5, parcări park&ride sau piste de biciclete pe principalele bulevarde, viza reducerea poluării.

Citeşte ştirea integral pe News.ro.