Taxa pe veniturile suplimentare ale companiilor de gaze şi electricitate. De când se aplică

Guvernul intenţionează să aplice, din ianuarie 2013, o taxă pe veniturile extraordinare ale companiilor din sectorul gazelor şi electricităţii, iar la mijlocul anului viitor va fi introdus un nou regim de reglementare şi taxare în zona companiilor de petrol şi gaze naturale.
Economica.net - J, 23 aug. 2012, 09:52
Taxa pe veniturile suplimentare ale companiilor de gaze şi electricitate. De când se aplică

„Am înfiinţat un comitet interministerial, condus de Ministerul Finanţelor Publice, care pregăteşte, în consultare cu ompaniile din sectorul petrolului, gazelor şi electricităţii, un pachet de taxe, redevenţe şi reglementări”, se arată în memorandumul de politici economice şi financiare semnat de Guvern cu Fondul Monetar Internaţional, document obţinut de MEDIAFAX.

Pachetul legislativ va avea două părţi, prima vizând contribuţia fiscală pe care Executivul o va aplica veniturilor „extraordinare” ale companiilor de gaze şi electricitate obţinute în urma liberalizării preţurilor la energie şi gaze.

Ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, afirma, în luna mai, să sumele astfel colectate vor fi direcţionate către un fond special, prin care vor fi ajutaţi consumatorii vulnerabili.

Potrivit memorandumului convenit cu FMI, fondurile care vor fi obţinute de Guvern prin aplicarea contribuţiei vor „ajuta la finanţarea măsurilor de protecţie a consumatorilor vulnerabili de impactul ajustărilor necesare ale preţurilor de retail”.

A doua parte a pachetului de măsuri va cuprinde un nou regim de taxare şi reglementare a sectorului de petrol şi gaze, pentru perioada 2015-2024. Aceste reglementări ar urma să fie elaborate până la sfârşitul acestui an.

Potrivit angajamentelor asumate de Guvern faţă de FMI, preţurile gazelor şi electricităţii vor fi liberalizate integral, până în 2018, în etape şi diferenţiat pentru consumatorii industriali şi cei casnici.

Preţul gazelor pentru populaţie va creşte cu 10% atât anul viitor cât şi în 2014, pentru ca în 2015-2018 să urce cu 12% anual, prin ajustări trimestriale, iar liberalizarea pieţei de energie va începe în septembrie, cu clienţii industriali.

Tarifele plătite de populaţie sunt reglementate de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei, din considerente de protecţie socială, dar Comisia Europeană şi FMI au cerut Guvernului să liberalizeze piaţa, pentru a le aduce la nivelul din blocul comunitar.

Totodată, Guvernul s-a angajat să facă publice calendarele de liberalizare a preţurilor gazelor şi electricităţii până la jumătatea lunii septembrie.

Redevenţele de petrol şi gaze, cuprinse între 3,5% şi 13% din producţie, sunt fixate din 2004 până în decembrie 2014. Aceste taxe au fost stabilite prin contractul de privatizare a companiei Petrom cu grupul austriac OMV.

Bugetul de stat încasează anual redevenţe miniere şi petroliere care se cifrează în jurul sumei de 1 miliard de lei (225 milioane de euro).

Principalele companii din sectorul petrolului şi gazelor din România sunt OMV Petrom, Rompetrol (deţinută de KazMunaiGaz din Kazahstan), Lukoil (Rusia), MOL (Ungaria), Eni (Italia) şi Romgaz Mediaş.

Producţia de gaze este asigurată în proporţii aproape egale de Romgaz şi OMV Petrom. OMV Petrom asigură aproape în totalitate producţia internă de petrol.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...