Nouă taxă în facturile la gaze și în prețul carburanților. Cât vom plăti în plus

Începând din 2027 se va impune taxă pe carbon și pe combustibilii auto și pe gazele naturale consumate în gospodării. Asta înseamnă, la prețurile de acum, 40 de lei în plus la o factură lunară de gaze pentru un consum de apartament și cam 6 bani în plus pe litrul de carburant, potrivit unor estimări ale think-tank-ului Energy Policy Group (EPG)
Mihai Nicuţ - J, 14 nov. 2024, 14:11
Nouă taxă în facturile la gaze și în prețul carburanților. Cât vom plăti în plus

“În România, cea mai mare incidență a ETS2 (mecanismul de comercializare a certificatelor de carbon – n.red)  va fi limitată la minoritatea gospodăriilor conectate la rețeaua de gaze naturale, care se află în general în afara celor mai mici categorii de venituri. Pentru o gospodărie cu un consum mediu lunar de gaze naturale de 100 de metri cubi, un preț al carbonului de 45 EUR/t are un impact lunar de aproximativ 8,2 EUR/lună”, estimează EPG impactul asupra facturilor de gaze.

“Impactul va fi mai răspândit în rândul utilizatorilor din sectorul transporturilor, unde combustibilii fosili reglementați de ETS2 domină mixul de combustibili. Pentru un preț al carbonului de 45 EUR/t, creșterea simulată a prețului este de 0,12 EUR pe litru de motorină și de 0,10 EUR pe litru de benzină. Îmbunătățirea accesului, a calității și a performanțelor în materie de emisii ale transportului public și accesul la vehicule cu emisii reduse sunt opțiuni viabile pentru punerea în aplicare a FSC”,aratp EPG impactul asupra prețurilor la carburanți. Adică 5-6 bani pe litru.

Banii din taxare votr ajunge la Fondul Social pentru Climă (FSC), care se dorește a fi un instrument care sporește eficiența și atenuează impactul asupra bunăstării ca efect al extinderii tarifării emisiilor de carbon în sectoarele clădirilor și al transportului rutier prin introducerea sistemului de comercializare a certificatelor de emisii (ETS2). “FSC va ajuta gospodăriile vulnerabile și utilizatorii de mijloace de transport să reacționeze la creșterea prețurilor la combustibilii fosili prin facilitarea investițiilor în soluții cu emisii reduse de carbon.  Acesta poate oferi, de asemenea, un sprijin direct temporar al veniturilor pentru a acoperi impactul inițial asupra grupurilor vulnerabile până când investițiile pe termen lung își produc efectele, dar acesta nu este principalul mecanism de sprijin”, mai arată organizația, care a emis și un set de recomandări pentru autpritățile române în contextul obligativității extinderii mecanismului ETS 2 la transporturi și încălzire. Iată-le:

Recomandări pentru decidenții din România

  • Să profite de oportunitățile oferite de FSC pentru a aborda sărăcia energetică (și din perspectiva transporturilor) mai sistematic în România. Efortul necesar pentru colectarea datelor și conceperea PSC va fi substanțial și, cu ajutorul FSC sau al altor programe de asistență tehnică și de consolidare a capacităților finanțate de UE, ar putea fi utilizat în mod optim prin regândirea interacțiunilor dintre politicile climatice, energetice și sociale, prin colectarea și gestionarea mai multor date, reducerea erorii de excludere și abordarea surselor multiple și concomitente de vulnerabilitate.

  • Să conceapă măsurile din PSC în sinergie cu alte instrumente de finanțare, existente sau potențiale. Există multe interacțiuni posibile între FSC și PNRR, Programul Regional, Programul de Dezvoltare Durabilă, Programul pentru Tranziție Justă și Administrația Fondului de Mediu. Atunci când intervențiile necesare nu se încadrează în domeniul de aplicare sau în bugetul FSC, acestea pot fi completate prin intermediul altor fonduri.

  • Să permită o consultare cuprinzătoare și semnificativă pentru a se asigura că măsurile și investițiile sunt adaptate corect la nevoile grupurilor vulnerabile și sunt concepute într-o manieră incluzivă cu beneficiarii și autoritățile locale.

Ar putea fi mai mult

Povara ar putea fi și mai mare dacă prețul certificatului de carbon va fi mai mare. “Începând cu anul 2027, pretul benzinei și motorinei va avea o crestere de aproximativ 0,8 RON/l de benzină sau motorină, determinat de faptul că acesta va avea înglobat și prețul certificatelor de CO2.  Calculul a avut la bază o valoarea a certificatelor de CO2 de 60 Euro/Certificat și emisia specifică [tco2/t] de 3,254 tCO2/t motorină și respectiv  3,116 t CO2/t benzină”, ne-a explicat în primăvară Florentina Manea, director general la compania de consultanță  Carbon&Energy Management

Și cei de la EPG admit că prețul ar putea fi mai mare.

″Obiectivul este ca prețurile să fie menținute sub 45 euro pe termen scurt, astfel încât semnalul de preț să fie semnificativ, dar nu suficient de puternic pentru a genera efecte negative asupra gospodăriilor. Cu toate acestea, se crede că aceste mecanisme de ajustare a prețurilor – care pot fi utilizate doar de un anumit număr de ori pentru o anumită perioadă – ar putea să nu fie suficiente pentru a menține prețurile sub acest prag. Intervalul de proiecții ale prețurilor din literatura de specialitate este extrem de larg, de la 51 euro la 380 euro în 2030, în funcție de diverse ipoteze privind costurile de reducere a emisiilor și succesul politicilor complementare. Intervalul face dificilă estimarea unui impact realist, însă problema acceptabilității politice va conduce probabil la acțiuni de menținere a prețurilor către limita inferioară a intervalului″, se afirmă în studiul EPG, care poate fi citit AICI.

Te-ar mai putea interesa și
Sector 5: Platforma online de depunere a cererilor pentru locurile de parcare pe 2026 va fi disponibilă de joi dimineaţa
Sector 5: Platforma online de depunere a cererilor pentru locurile de parcare pe 2026 va fi disponibilă de joi dimineaţa
Platforma parcari.sector5.ro va fi disponibilă, de joi dimineaţa, pentru depunerea solicitărilor pentru locurile de parcare aferente anului 2026, actualizarea datelor personale sau a......
UPDATE 2.  Donald Trump a decis: Intră în Iran!  Avertisment oficial al MAE pentru toți românii! Conflict în Iran. România intră în alertă. Ședință de urgență la Ministerul de Externe: Suntem pregătiți!
UPDATE 2. Donald Trump a decis: Intră în Iran! Avertisment oficial al MAE pentru toți românii! Conflict în Iran. România ...
După ce oficiali SUA au anunțat că retrag oameni din Orientul Mijlociu sugerând că situația din Iran ar putea escalada ...
Cifrele care te pun pe gânduri. Românii au trăit  cel mai scump decembrie din ultimii 32 de ani. Ce urmează?
Cifrele care te pun pe gânduri. Românii au trăit cel mai scump decembrie din ultimii 32 de ani. Ce urmează?
Libra Bank spune că în 2025 am avut cel mai scump decembrie din ultimii 32 de ani. Afirmațiile economiștilor șefi ai ...
Restructurare masivă în justiție. Instanțe reorganizate și  verificare prin audit independent a repartizării cauzelor
Restructurare masivă în justiție. Instanțe reorganizate și verificare prin audit independent a repartizării cauzelor
Cea de-a doua reuniune a Comitetului pentru analiza și revizuirea legislației din domeniul justiției a avut loc la Palatul ...