Taximetriştii vasluieni protestează faţă de decizia primăriei de a suplimenta licenţele

Economica.net
01 02. 2015
taxi_657879_88615100

Potrivit protestatarilor, creşterea numărului de taxiuri i-ar falimenta pe cei care funcţionează deja în domeniu şi care întâmpină oricum dificultăţi din cauza numărului redus de clienţi şi a taxelor prea mari pentru spaţiile de aşteptare.

„Ne descurcăm foarte greu, avem clienţi puţini. Nu are lumea bani să meargă cu taxiul, iar de când va fi pus în funcţiune troleul, vom pierde şi mai mulţi clienţi. Sunt zile în care se urcă în maşini câte doi clienţi, dar în timpul ăsta noi plătim taxe la primărie. De aceea, o creştere a numărului de taxiuri în oraş nu se impune în acest moment”, a declarat un taximetrist.

La protest, a fost prezent şi preşedintele Camerei Taximetriştilor Vaslui, Marian Birda, care a afirmat că cea mai bună soluţie pentru rezolvarea conflictului ar fi retragerea hotărârii Consiliului Local.

„Am primit o adresă de la Consiliul Local Vaslui prin care ni se cerea să spunem dacă s-ar impune o suplimentare a numărului de taxiuri, la care am răspuns că nu este necesară o astfel de suplimentare. Zilele următoare vom avea o serie de consultări pentru a vedea ce demersuri putem face pentru a-i convinge pe reprezentanţii Primăriei să retragă această decizie”, a declarat Marian Birda.

Consiliul Local Vaslui a decis, în prima şedinţă din acest an, majorarea numărului de licenţe de taxi de la 170 la 220.