tbi bank încheie un parteneriat cu dealerul de mașini chinezești SUV Cars, prin care urmărește să devină principalul finanțator pentru clienții acestuia

tbi bank anunță că își consolidează poziția în zona finanțărilor auto prin încheierea unui parteneriat la nivel național cu rețeaua SUV Cars, prezentă în peste 15 de locații și cu planuri consistente de extindere.
Economica.net - mie, 09 sept. 2026, 18:08
tbi bank încheie un parteneriat cu dealerul de mașini chinezești SUV Cars, prin care urmărește să devină principalul finanțator pentru clienții acestuia

Colaborarea acoperă finanțarea automobilelor noi comercializate în rețea, mărcile chinezești BAIC, DFSK, SERES, BAW, Forthing și SWM, și face parte din strategia tbi bank de a-și crește prezența în segmente în care accesul rapid la finanțare poate influența direct decizia de achiziție.

Prin acest parteneriat, tbi bank urmărește să devină principalul finanțator pentru clienții rețelei SUV Cars, bazându-se pe un proces de aprobare rapid, soluții digitale și condiții adaptate unei game diverse de clienți, inclusiv persoane care obțin venituri din străinătate, se menționează în comunicatul transmis de instituția financiară.

Finanțările pot fi accesate cu 0% avans, fără obligativitatea unei polițe CASCO și cu dobândă fixă de la 4,9%, în condițiile aplicabile, iar finanțarea include și asigurare de viață.

„Piața auto rămâne una dintre zonele în care viteza, simplitatea și flexibilitatea finanțării pot face diferența pentru client. Parteneriatul cu SUV Cars ne oferă acces la o rețea națională în extindere și la un portofoliu diversificat de mărci, iar obiectivul nostru este să construim aici un flux de finanțare relevant și scalabil, care să susțină atât dezvoltarea partenerului, cât și accesul clienților la automobile noi”, spune Ionuț Sabadac (foto), VP Merchant Solutions, tbi bank.

Parteneriatul cu tbi bank este derulat prin NEW CAR TRADING din Odorheiu Secuiesc și MEGA AUTO din Iași, companii care lucrează la rândul lor cu o rețea extinsă de parteneri.

„Pentru noi, dezvoltarea rețelei înseamnă nu doar extinderea portofoliului și a numărului de locații, ci și construirea unei experiențe complete pentru client, inclusiv prin acces mai simplu la finanțare. Colaborarea cu tbi bank ne ajută să susținem această direcție și să oferim soluții adaptate unei piețe auto în care decizia de cumpărare este tot mai atent evaluată”, declară Vetési Nándor, Director Vânzări, SUV Cars România.

Ca parte a lansării colaborării, clienții pot accesa în perioada 1 august – 30 septembrie 2026 o ofertă specială pentru automobilul SWM G01 PRO Luxury, cu o reducere de 3.500 de euro prin finanțare tbi bank și rate lunare de la 528 de euro, în limita stocurilor disponibile. Modelul are 185 CP, cutie automată 7DCT, garanție de 7 ani sau 150.000 de kilometri și dotări precum ecran multimedia de 14,6 inch, cameră panoramică 360°, scaune din piele cu încălzire și ventilație și trapă panoramică electrică.

Parteneriatul continuă direcția tbi bank de extindere a soluțiilor de finanțare disponibile direct în punctele de vânzare și de dezvoltare a colaborărilor cu comercianți din segmente cu valoare ridicată a achiziției, unde digitalizarea și rapiditatea aprobării pot susține conversia și creșterea volumelor finanțate.

Te-ar mai putea interesa și
Magazinele BIPA, cu preţuri mici, intră în patru oraşe din România şi fac angajări
Magazinele BIPA, cu preţuri mici, intră în patru oraşe din România şi fac angajări
Grupul REWE, care a intrat în România în 2001 cu lanțul de supermarketuri tip discount Penny, a adus în România şi brandul său de drogherii BIPA. Compania Bipa Romania Drogherie, subsidiara......
Scandal la ANCOM. Răspuns de la șeful Autorității pentru apropiata lui Bolojan care îl acuză că „minte cum respiră”
Scandal la ANCOM. Răspuns de la șeful Autorității pentru apropiata lui Bolojan care îl acuză că „minte cum respiră”
Fosta purtătoare de cuvânt a Guvernului Bolojan, Ioana Dogioiu, îl acuză pe Pavel Popescu, de la ANCOM, că „minte ...
Albania va adopta reglementări mai dure împotriva manifestaţiilor violente
Albania va adopta reglementări mai dure împotriva manifestaţiilor violente
Premierul albanez Edi Rama a anunţat într-un mesaj video difuzat duminică în reţelele sociale că va legifera în zilele ...
Emiratele Arabe Unite îşi închid plajele din cauza poluării cu petrol
Emiratele Arabe Unite îşi închid plajele din cauza poluării cu petrol
Plajele din trei din Emiratele Arabe Unite - Ras Al Khaimah, Umm Al Quwain şi Sharjah, vecin cu Dubai - au fost închise ...