TechAngels a investit 2,4 mil. euro în primul trimestru din 2022 în startup-uri tech, triplu faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut

Investițiile realizate de membrii TechAngels, cea mai extinsă rețea de investitori privați interesați să susțină ecosistemul de startup-uri tech din România, s-au ridicat la 2,4 milioane de euro, în primul trimestru al anului 2022, reprezentând o triplare a sumei totale, față de perioada similară a anului trecut.
Lidia Neagu - mar, 19 apr. 2022, 16:53
TechAngels a investit 2,4 mil. euro în primul trimestru din 2022 în startup-uri tech, triplu faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut

Grupul a întâlnit în cadrul pitch-urilor 37 de startup-uri din care 30% s-au prezentat pentru runde follow-on. Un segment, de aproximativ 25% din totalul echipelor prezente la pitch-uri sunt în discuții privind finanțarea.

„Anul debutează cu un trimestru solid din perspectiva sumelor alocate dar în același timp este marcat de precauție, conform declarațiilor a 65% dintre membrii noștri. Observăm aceeași tendință și la nivel european unde s-a înregistrat o creștere de 33% a investițiilor în startup-uri față de perioada similară a anului trecut.* Mediul economic de la sfârșitul anului trecut, marcat de inflație și explozia prețului energiei, apoi criza din Ucraina, cu efecte ample și din punct de vedere economic, contribuie la creșterea incertidunilor, de aici și atitudinea mai prudentă a unora dintre investitori și chiar și a unora dintre echipele startup-urilor. Totuși, volumul de investiții a fost, pe ansamblu, semnificativ, în linie cu creșterea interesului pentru soluții tech și digitalizare în toate industriile și laturile vieții”, spune Mălin-Iulian Ștefănescu, Președintele TechAngels.

Aproape 55% dintre ideile prezentate în pitch-uri au fost dedicate în această perioadă digitalizării vieții curente- managementul sănătății, îngrijirii personale, al activitatilor sportive și de timp liber, urmate de soluții pentru afaceri, 45%, în domenii diverse- de la financiar, HR, servicii de teren, investiții, marketing, servicii de sănătate, la agricultură. Din perspectiva soluțiilor tehnice, multe proiecte sunt platforme SaaS și integrează automatizări, module AI, Deep Learning, robotizare, low sau no code.

CITEȘTE ȘI:

Printre proiectele deosebite ale primului trimestru, se poate remarca finanțarea organizată pentru dezvoltarea accelerată la nivel internațional a Tokinomo. Runda pre-serie A, de 1,7 milioane de dolari în care TechAngels au fost în lead este utilizată pentru scalarea soluției de marketing la raft, cu sprijinul roboților, concepută de echipa Tokinomo. În proiect s-au alăturat și Early Games Venture și IPP.

„Cred că rezultatele acestui trimestru ne indică o consolidare a comunității TechAngels, care reușeste să suțină cu resurse, chiar în perioade mai incerte, startup-urile aflate în dezvoltare și care au nevoie de sprijin, know-how, coaching și resurse financiare pentru a face saltul către o nouă etapă de creștere, pentru a scala, pentru accelerarea potențialului. Se demonstrează importanța rețelei și a diversității din cadrul grupului nostru, capacitatea de a echilibra diferite puncte de vedere și strategii de finanțare, pe lângă expertiza diversă disponibilă în grup”, apreciază Mălin-Iulian Ștefănescu, Președintele TechAngels.

Media investițiilor realizate de investitorii TechAngel este de peste 20.000 de euro, în condițiile în care un procent de aproximativ o treime a optat să nu investească în acest trimestru, parte dintre aceștia fiind noi membri ai grupului.

Pentru anul 2022, asociația TechAngels și-a propus să continue ritmul constant de conectare cu fondatorii și echipele startup-urilor, să crească nivelul de implicare și interactivitate în cadrul grupului de investitori. Intenția este de a valorifica expertizele multiple și de a favoriza schimbul de experiențe și opinii în cadrul grupului. De asemenea, pentru investitori vor exista oportunități de învățare și actualizare legate de apartenența și, respectiv accesul, la asociațiile europene din care Tech Angels face parte.

TechAngels este un grup deschis de investitori privați interesați să susțină dezvoltarea startup-urilor din domeniul tehnologiei din România și din regiune. În acest moment, asociația are un număr de 128 membri. Investitorii din grup sunt antreprenori sau specialiști din companii multinaționale, cu experiență extinsă pe piața din România și din întreaga lume, în planificarea de business, dezvoltarea de produse, abordarea piețelor, vânzări, marketing etc. În calitate de angel investors, membrii grupului asigură mentorat și consiliere pentru startup-urile selectate. În portofoliul TechAngels se află până acum peste 220 de startup-uri.

Te-ar mai putea interesa și
Mediul antreprenorial din România, afectat de instabilitate legislativă şi acces dificil la finanţare – analiză
Mediul antreprenorial din România, afectat de instabilitate legislativă şi acces dificil la finanţare – analiză
Dezvoltarea unui mediu antreprenorial puternic este esenţială pentru creşterea competitivităţii economice, însă firmele europene, inclusiv cele din România, se confruntă cu provocări majore......
Comerțul nefiscalizat cu vin generează anual o gaură de 570 de milioane de lei în bugetul statului, doar din neîncasarea TVA
Comerțul nefiscalizat cu vin generează anual o gaură de 570 de milioane de lei în bugetul statului, doar din neîncasarea ...
Asociația Degustătorilor Autorizați din România (ADAR) estimează că anual, în România, se comercializează 200 de ...
Centura Sighișoara: A fost emis ordinul de începere a lucrărilor
Centura Sighișoara: A fost emis ordinul de începere a lucrărilor
A fost emis ordinul de începere pentru lansarea lucrărilor efective la Varianta de Ocolire Sighișoara, care vor debuta ...
VIDEO Orașul din România în care apare un proiect imobiliar gigant de 500 de mil. euro pe locul unei foste fabrici celebre
VIDEO Orașul din România în care apare un proiect imobiliar gigant de 500 de mil. euro pe locul unei foste fabrici celebre
Iulius și Atterbury Europe au anunțat începerea construcția Rivus din Cluj-Napoca, cea mai amplă dezvoltare imobiliară ...