Star Residence Invest (BVB:REIT) a anunțat că a semnat o scrisoare de intenție privind achiziția unei cladiri de birouri situata pe stradă Polonă, Bucuresti. Potrivit surselor Economica.net este vorba de clădirea Polonă 68, deținută de grupul Smartown, controlată indirect de omul de afaceri israelian Teddy Sagi.
Clădirea de birouri are cinci etaje, o suprafață închiriabilă de 9.500 mp, iar prețul de achiziție agreat este de 19 milioane de euro cu un randament estimat de 11%, potrivit anunțului.
Clădirea de birouri Polonă 68 a fost construită în 2009 de omul de afaceri grec Gkotsis Anastasios, o investiție de 15 milioane de euro. Ulterior, în 2017, clădirea a fost cumpărată de Topmost Invetments, o firmă deținută de miliardarul israelian Teddy Sagi, pentru suma de 17 milioane de euro.
Omul de afaceri mai deține în București și clădirea de birouri Swan Office Park Pipera, cumpărată în 2016 pentru suma de 30,3 milioane de euro. Profit.ro relata în 2022 că Teddy Sagi intrase într-un acord pentru vânzarea clădirii de birouri Swan Office Park din Pipera, dar și Polonă 68. Tranzacția nu a mai fost parafată.
Smartown mai deține în capitală patru vile: Dorobanți 16 și 18, Dionisie Lupu și Mihai Eminescu 27, arată datele de pe site-ul companiei.
Teddy Sagi are o avere estimată la 7,1 miliarde de dolari potrivit Forbes. El a fondat dezvoltatorul de software pentru jocuri de noroc Playtech în 1999. Compania are venituri de peste 1 miliard de dolari și este tranzacționată la Bursa de Valori din Londra. Aceasta mai deține și un portofoliu de proprietăți din Londra, inclusiv locul turistic Camden Market. În 2019, a vândut SafeCharge companiei canadiene Nuvei pentru 889 de milioane de dolari. Alte investiții ale sale includ spații de coworking și startup-uri tehnologice.
Star Residence Invest este prima societate românească de tip REIT (Real Estate Investment Trust) care s-a listat la Bursa de Valori București, în martie 2021. Compania mai deține în portofoliu un teren de 25.000 mp în București, Sector 1, un spațiu comercial de 1.400 mp în centrul Clujului și mai multe apartamente și locuri de parcare în București.