Tehnici de economisire la români: jumătate dintre noi punem apă în șampon, 70% stoarcem tubul cu pastă de dinți. Cum arată „Ghidul românului chibzuit”

Românii aplică variate tehnici de economisire, la vedere sau mai pe ascuns, convențional sau neconvențional. Un studiu Provident, făcut public cu ocazia lansării proiectului "Ghidul românului chibzuit", scoate la iveală tactici pe care mulți le aplicăm fără să știm că majoritatea celorlalți fac același lucru.
Şerban Buşcu - J, 16 oct. 2025, 14:57
Tehnici de economisire la români: jumătate dintre noi punem apă în șampon, 70% stoarcem tubul cu pastă de dinți. Cum arată

Peste 70% dintre români, mai precis 72,4%, storc tubul de pastă de dinți până la capăt, iar 1 din 2 români (52,1%) adaugă apă în șampon pentru a-l folosi până la ultima picătură, relevă un sondaj iVox Research comandat de Provident. Chiar și în zilele caniculare, strategiile neconvenționale de economisire ies la suprafață: 20,5% merg la mall sau supermarket pentru a se răcori, 33,7% plătesc mai mult pentru aerul condiționat, iar 29,4% preferă să suporte disconfortul pentru a reduce factura. Sondajul a fost realizat prin metodologia CAWI (Computer Assisted Web Interviewing), pe platforma online iVox Research, în perioada 12 – 25 august 2025, pe un eșantion de 1.011 respondenți, cu vârsta de peste 18 ani, preponderent din mediul urban.

Provident Financial România a lansat  Ghidul Românului chibzuit,  care se dorește un material practic care adună obiceiuri și soluții simple pentru o gestionare mai eficientă a bugetului familiei.

„Ghidul analizează principalele categorii de cheltuieli – de la rate și cumpărături zilnice, până la energie și divertisment – și propune o abordare realistă, ușor de aplicat, pentru a face economii fără a renunța la confortul zilnic. În plus, are un limbaj simplu și accesibil și oferă liste cu ajutorul cărora pot fi monitorizate cheltuielile și economiile realizate.”, transmite compania.

Ghidul poate fi descărcat gratuit și vine în completarea demersurilor anterioare de educație financiară, cum ar fi Testul Chibzuinței sau cursul de educație financiară.

Ghidul Românului chibzuit pune accent pe schimbări mici, dar cu impact mare în timp: folosirea funcției Eco a electrocasnicelor, plata anticipată a impozitelor pentru a beneficia de reduceri, întocmirea unei liste de cumpărături înainte de plecarea la magazin. Sunt incluse și măsuri mai consistente, precum reparațiile făcute în regie proprie, renegocierea contractelor cu furnizorii de utilități sau refinanțarea creditelor.

„Românii au un instinct natural de chibzuință, care vine uneori din obișnuință, alteori din nevoie, iar acest ghid e modul nostru de a-l sprijini. Nu vorbim despre restricții, ci despre alegeri simple, care aduc echilibru și siguranță. Pentru noi, e o continuare firească a tot ce am construit până acum și nu se adresează doar clienților noștri, ci este pentru fiecare om care își dorește să aducă ordine și claritate în bugetul de venituri și cheltuieli, pe termen lung”, a declarat Florin Bâlcan, Director General Provident.

Cumpărături în funcție de promoții și reduceri

Cumpărăturile la reducere devin o regulă, nu o excepție. Jumătate dintre români (50,8%) spun că achiziționează produsele doar la promoție, 42,6% așteaptă reducerile sezoniere, iar 30,9% aleg pachetele XXL. Aceste obiceiuri arată că deciziile de consum sunt ghidate de preț, nu de impuls. Pragmatismul se vede și în timpul liber: aproape 9 din 10 români (86,3%) consideră că, dacă nu ai bani, mai bine nu ieși la restaurant, iar aproximativ 4 din 10 (41,5%) dintre cei care merg la cinema aleg ziua de marți, când biletul este redus.

Atunci când apar cheltuieli neprevăzute, românii preferă să se bazeze pe resurse proprii. 60,7% folosesc economiile personale, 33,3% încearcă să „tragă de timp” până la salariu, iar 21% cer ajutorul familiei sau prietenilor. Doar 7,3% recurg la bancă sau la instituții financiare nebancare, semn că soluțiile de credit sunt utilizate responsabil și în momente bine definite.

 

 

 

Te-ar mai putea interesa și
RCA și de peste 1.000 de euro calculat pentru șoferii din București în următoarele luni. De ce plătesc cu mult mai mult decât restul țării și cum pot reduce cheltuia unii dintre ei
RCA și de peste 1.000 de euro calculat pentru șoferii din București în următoarele luni. De ce plătesc cu mult mai ...
Tariful de referință pentru RCA calculat pentru șoferii din București în luna noiembrie a acestui an, cu valabilitate pentru următoarele șase luni, ajunge la un maximum de 5.129 de lei, adică......
Val de controale ANAF: Remedii juridice împotriva actelor fiscale. Cum poți suspenda executarea silită a firmei ca urmare a controalelor fiscale
Val de controale ANAF: Remedii juridice împotriva actelor fiscale. Cum poți suspenda executarea silită a firmei ca urmare ...
Intensificarea controalelor ANAF din ultima perioadă evidențiază importanța unei apărări juridice proactive a contribuabililor, ...
Ministrul Sănătății Alexandru Rogobete anunță că valoarea punctului în ambulatoriu crește la 6,5 lei de la i ianuarie 2026
Ministrul Sănătății Alexandru Rogobete anunță că valoarea punctului în ambulatoriu crește la 6,5 lei de la i ianuarie ...
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat marţi seara că valoarea punctului în ambulatoriu creşte la 6,5 ...
ANAR: Barajul Paltinu funcționează în condiții sigure și este monitorizat permanent
ANAR: Barajul Paltinu funcționează în condiții sigure și este monitorizat permanent
Barajul Paltinu funcţionează în condiţii de siguranţă structurală, iar instituţia va continua monitorizarea permanentă ...