Telekom Austria depreciază cu 400 milioane de euro valoarea activelor diviziei din Bulgaria

Economica.net
26 06. 2014
telekomaustria_144537_29187700

‘Deprecierea se datorează în principal creşterii costului capitalului şi modificării estimărilor cu privire la evoluţiile macroeconomice din Bulgaria pe termen mediu’ a informat grupul austriac.

Telekom Austria a precizat că deprecierea îi va afecta în mod negativ venitul net în prima jumătate a acestui an însă cu toate acestea şi-a menţinut ţintele pe întregul an referitoare la scăderea cu 3% a veniturilor grupului, cheltuieli de capital de aproximativ 700 milioane de euro şi un dividend propus de 0,05 euro pe acţiune.

Mobiltel a încheiat anul fiscal 2013 cu 4,2 milioane utilizatori, în scădere faţă de 4,5 milioane anterior după ce Telekom Austria şi-a modificat metoda de calcul prin scurtarea perioadei în care un SIM care nu este neutilizat este considerat inactiv. Cu toate acestea, Mobiltel este în continuare cel mai mare operator de telefonie mobilă din Bulgaria, în faţa Globul (controlat de Telenor) care are patru milioane de utilizatori.

Principalii doi acţionari de la Telekom Austria, holdingul public OAIG şi America Movil, au anunţat că decizia de depreciere a valorii activelor filialei din Bulgaria nu va avea niciun impact asupra parteneriatului lor. America Movil, companie deţinută de miliardarul mexican Carlos Slim, a lansat în data de 15 mai o ofertă pentru preluarea acţiunilor Telekom Austria pe care nu le deţine încă.